2 / 3

The Light: Planuri de expansiune

Investitorii au acordat o mare atentie dotarilor specifice unui cinematograf, un exemplu fiind calitatea mobilierului si in special a scaunelor, achizitionate de la lideri mondiali in domeniu. Pe langa proiectiile de film, spectatorii pot gasi la The Light un café-bar bine echipat, dar si un spatiu de tip lounge, unde se pot relaxa sau se pot intalni cu prietenii. The Light va avea, de asemenea, doua sali de conferinte concepute ca un spatiu alternativ pentru derularea unor evenimente diverse, de la intalniri de business pana la evenimente mondene.

Echipa The Light care va acoperi toate aspectele businessului atinge in prezent un numar de 40 de persoane, care au beneficiat de training international dedicat si care sunt gata sa isi inceapa activitatea in companie.

“The Light este un cinematograf pentru toata lumea. Este vremea ca oamenii de toate varstele sa redescopere placerea de a veni la film. Alaturi de cei tineri, carora stim ca le place sa iasa la film, ii asteptam pe adulti si pe cei mai varstnici sa ni se alature. Suntem pregatiti, de asemenea, cu multe surprize pentru familiile cu copii. Ne dorim ca mersul la film sa devina o experienta cotidiana si nu una iesita din comun, asa cum se intampla acum in Romania”, adauga Keith Pullinger, partener The Light.

The Light este o companie originara din Marea Britanie fondata de John Sullivan si Keith Sullivan, care isi propune sa investeasca in Romania in zona cinematografului digital. Noi locatii vor fi deschise in viitor, cea mai apropiata de finalizare fiind cinematograful The Light din cadrul complexului comercial Tiago Mall din Oradea.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri