2 / 5

2010, anul consolidarii

Chiar daca business-ul se adreseaza unor clienti cu venituri mari, criza financiara s-a facut simtita si la Zenonni, mai ales in lunile ianuarie-aprilie ale anului trecut: cifra de afaceri s-a erodat cu 30% in 2009 fata de anul precedent.

"Prima parte a anului, perioada de debut a crizei, a fost si cea mai dificila de la momentul in care am lansat afacerea, in 2005. Toti clientii, in majoritatea lor manageri de companii sau proprietari de afaceri au avut un moment de ezitare in ceea ce inseamna investitiile, chiar si in propria imagine. Nu stiau la ce sa se astepte, cum va evolua criza, asa ca au fost mai rezervati in a face orice fel de cheltuiala", spune Vlad.

Conform semnelor din primele trei luni ale lui 2010, Vlad estimeaza ca, in acest an, valoarea vanzarilor va ajunge la nivelul din 2008.

Totodata, el considera ca, daca perioada de dinainte de criza insemna dezvoltarea afacerilor, iar anul trecut a fost al restructurarii profunde, anul 2010 va fi unul rezervat, un an al consolidarii afacerilor. "In plus, nu cred intr-un boom economic in urmatorii 2-3 ani si crede ca nu vom mai reveni vreodata pe cresterea dinainte de criza".

"Vom fi mai degraba martorii unei cresteri moderate, in timp, la fel ca cea a firmelor mari din strainatate, unde o marja de profit de 5% peste rata dobanzii bancare inseamna un profit bun si acceptat de orice antreprenor. Nu mai sunt bazele unui boom economic si vom trece intr-o faza de dezvoltare lenta", adauga managerul.

Pe langa obiectivul de a atinge o cifra de afaceri egala cu cea din 2008, Zenonni a facut primii pasi pentru a inaugura in aceasta toamna o frizerie pentru clienti, la acelasi nivel de calitate ca si celelalte servicii pe care le ofera.

Tot anul acesta, atelierul si-a completat oferta de produse la comanda cu pantofi, care nu se produc insa in Romania, ci in Italia. La fel ca in cazul costumului, pantoful poate fi facut atat made to measure (se alege masura, modelul si, eventual, pielea), cat si bespoke (se genereaza un calapod special pentru fiecare client, la fel ca in cazul tiparului pentru costum).


Inapoi la articol

Setari Cookie-uri