3 / 5

Posibile achizitii in TV si radio

Chiar daca, potrivit GfK, volumul de publicitate TV a scazut cu circa 70% in luna ianuarie, comparativ cu 2008, incasarile Kanal D pentru primele doua luni ale lui 2009 au crescut in comparatie cu anul anterior, sustine Stanchev.

La capitolul investitii, Kanal D si-a alocat un buget “precaut” pentru primele trei luni ale anului, urmand ca la sfarsitul lui martie sa aiba loc o adunare generala a boardului de conducere, ocazie cu care va fi stabilit si planul de investitii pentru restul anului. Daca primele trei luni vor evolua incurajator, Kanal D va lansa in toamna o serie de productii mai costisitoare.

Indiferent de scenariul ales, compania nu a renuntat la planul de extindere a trustului, prin lansarea de noi produse media. “Anul acesta suntem precauti, dar pot aparea o serie de oportunitati. Atunci cand cresti o companie, ai doua variante: sa lansezi produse noi, cum e cazul Kanal D, sau sa faci achizitii. Eu cred ca ne vom orienta spre niste achizitii in piata romaneasca”.

Segmentele media vizate pentru achizitii sunt radioul si televiziunea si mai putin presa scrisa, segment acoperit de Ringier, partenerul Dogan Group in Romania.

In ceea ce priveste optimizarea costurilor companiei, Stanchev spune ca va umbla la eficientizarea structurilor in cadrul carora functioneaza cei aproximativ 200 de angajati si va incerca sa evite concedierile. “Nu spun ca nu vom concedia niciodata. S-ar putea sa existe niste concedieri pe unele pozitii, dar pe de alta parte putem angaja oameni pe alte pozitii”.

Ulterior, un reprezentant al Kanal D a declarat pentru Wall-Street ca televiziunea a renuntat la 6 angajati, de a caror contributie nu mai era nevoie.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri