2 / 4

Adaptabilitate pe toate planurile

Adaptabilitatea pare sa fie cuvantul-cheie in contextul crizei, indiferent daca e vorba despre relatia dintre agentie si client, dimensiunea bugetului de marketing, concedieri sau chiar intregul plan de business. Felix Tataru a dat exemplul propriei afaceri, postul de radio Itsy Bitsy, pe care il detine impreuna cu sotia sa, Nadia.

“Un radio pe care il tinem cu greu pentru ca avem principii si nu acceptam compromisuri. Vrem sa pastram un mediu curat si sanatos pentru copii si asta nu se poate face cu publicitate la junk food si junk drink. Din fericire, aceasta initiativa este una sociala si, inca de la inceput, ne-am propus sa facem lucruri bune pentru copii si parinti si nu bani pentru actionari. Reusim asta prin alte activitati (precum lansarea unui brand de suc in colaborare cu Prigat – n.red.) pe care le facem si care produc bani pentru a sustine radioul. Adica ne-am adaptat”, explica el.

Cat despre resursele umane, adaptarea la criza a Procter & Gamble implica profesionalizarea angajatilor prin traininguri in strainatate, si nu redimensionarea echipelor, spune Horhoianu. “Am trimis foarte multi angajati pe plan local sa ocupe pozitii de management in structurile regionale, tocmai cu scopul de a se pregati si de a veni inapoi cu expertiza unei afaceri internationale. Marketingul, impreuna cu celelalte functiuni, asigura o buna intelegere a consumatorului, dezvoltarea si implementarea unor strategii puternice de crestere a afacerii. Astfel, recunoastem ca o afacere de succes nu poate fi construita fara o echipa capabila si de succes”.

Si Tataru sustine ca nu a dat afara oameni din GMP pe motive de criza, ci doar dupa criteriul performantei.

La nivelul intregii industrii de marketing si comunicare, pe care o analizeaza din pozitia de presedinte al IAA Romania, Tataru a anuntat ca planul noului board IAA pentru acest mandat este sa creasca transparenta pietei media. “Piata de publicitate e si ea parte din tara asta si aici ma refer la coruptie. Acest fenoment si alte practici incorecte, neetice, sunt accentuate in perioade de criza. Transparentizarea pietei de media ca aproape in toata Europa, va contribui la dezvoltarea unui mediu corect in industria noastra”.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri