3 / 6

Ce sanse are Vantu sa-si scoata banii?

In cifre, piata de media din Republica Moldova arata in felul urmator: un milion de telespectatori si o piata de publicitate de aproximativ 20 milioane euro in 2009 (fara publicitatea electorala), in scadere cu o treime fata de 2008. Din totalul investitiilor de anul trecut, circa 54% au intrat pe TV, echivalentul a 10 milioane euro, potrivit Dianei Boico (foto), managing director Indigo Ogilvy.

Spre comparatie, piata de media din Romania a fost de 350 milioane euro anul trecut, in scadere cu 38%. TV-ul a inghitit 225 milioane euro.

In aceste conditii, de ce ar vrea Vantu sa se bata cu alte 15 televiziuni, pe o piata de 10 milioane de euro? Dintre motivatiile vehiculate dupa anuntul extinderii Realitatii TV in Moldova, una din cele mai controversate a fost afirmatia lui Catalin Tolontan, potrivit careia Vantu ar avea “un mandat extern, dinspre Vest”, pentru democratizarea pietei media din Moldova.

Potrivit redactorului-sef al Gazetei Sporturilor, Vantu ar fi urmarit sa obtina “un soi de imunitate sau bunavointa de undeva de afara, de la americani, de la europeni, investind in media si colectionand acele voci diverse si valoroase”.

“Ceea ce am spus, si cred ca se probeaza pe zi ce trece, este faptul ca exista un interes vestic pentru democratizarea Republicii Moldova, interes in care Romania este vector operational. Si ca media joaca un rol aici, iar investitia Realitatea in Moldova face parte din acest plan mai larg”, afirma Tolontan acum, la o luna dupa declaratiile initiale.

Ipoteza lui Tolontan este privita deocamdata cu retinere de catre jurnalistii din Moldova. “Atata vreme cat parerea domnului Tolontan nu este acoperita cu fapte, ramane o simpla parere. Desi trebuie sa va spun ca domnul Tolontan este una dintre cele mai credibile personaje din presa romaneasca, pentru mine”, spune Vlad Turcanu.

Indiferent de ratiunile lui Vantu, investitia sa de 4,5 milioane euro va fi dificil de recuperat, in conditiile in care piata de publicitate TV din Moldova este asteptata, in cel mai bun caz, sa creasca anul acesta cu 5-10%, iar celelalte televiziuni sunt bine ancorate in piata (liderul Prime cumuleaza circa jumatate din totalul investitiilor pe TV).

“Nu vad cum ar stimula investitiile advertiserilor pe termen scurt - mai degraba, daca va fi un proiect bun, credibil si cu priza la public va imparti banii de publicitate existenti. Pe termen lung, insa, iarasi cu multi daca in fata (incepand cu produsul propriu zis si pana la politica corecta de vinzari) - ar putea genera un ROI asteptat, nu in ultimul rand si in baza platformelor Internet - unimedia.md si vesti.md”, spune Diana Boico.

Reprezentantii Publika TV au inceput deja sa negocieze cu principalii advertiseri, insa s-au adresat direct companiilor, ocolind agentiile de publicitate. Chiar daca practica e inca destul de des intalnita in Moldova, au ales sa excluda un partener a carui importanta va creste, in relatia cu advertiserii.

Exista insa si voci mai optimiste cu privire la potentialul financiar al Publika TV. Ludmila Andronic considera ca daca televiziunea va oferi intr-adevar stiri de business, asa cum a promis, asta ii va inlesni accesul la bugetele advertiserilor. Pana in prezent, stirile de business pe posturile moldovenesti erau practic inexistente – sau erau stiri cumparate, echivalentul publicitatii mascate, sau companiile si brandurile erau complet excluse din stiri.

“Daca aceasta companie va reusi sa devina un bun informator cu privire la mediul de business, advertiserii vor fi foarte deschisi fata de ei
”, spune Andronic. “O sa vada in ei un partener”.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri