2 / 4

Care sunt principalii factori care „misca” piata argintului

Principalul si poate singurul element major prin care argintul se deosebeste de aur este reprezentat de cererea industriala. In 2010 de exemplu, peste 50% din cererea mondiala de argint a venit din partea companiilor care folosesc acest metal pentru utilizare industriala (vezi graficul atasat), arata unui studiu al GFMS Limited, companie specializata in consultanta pentru investitii in metale pretioase.

Argintul poate fi gasit intr-o gama intreaga de produse, de la iPad-uri pana la panouri solare, fapt ce il face un instrument financiar ideal pentru cei care vor sa se protejeze de variatiile valutare sau de fluctuatiile trendului economic global.

Cu toate acestea, analistii GFMS subliniaza ca si in 2011 principalul factor care va influenta pretul argintului va fi cererea din partea investitorilor.

„Volatilitatea ridicata pe care o are argintul intr-o piata mai mica si mai putin lichida comparativ cu piata aurului, reprezinta un factor care atrage investitorii, multi vizand deja pragul de 50 dolari/uncie”, spun analistii companiei britanice.

De altfel, speculatiile sunt un lucru obisnuit in piata argintului. Mai multi specialisti afirma ca atentia tot mai mare de care acesta se bucura va reprezenta un motiv important pentru aprecierile din ultima perioada.

Pretul argintului se misca si in functie de evolutia pietelor de actiuni, dar si dupa sentimentul investitorilor la nivel global. Un exemplu in acest sens a fost observat chiar la inceputul acestei saptamani, cand anuntul privind moartea lui Osama bin Laden, cel mai cunoscut teorist al planetei, a dus la o crestere a burselor corelata cu o scadere semnificativa a cotatiei argintului.

Sursa imagine: cdn.silvermonthly.com
Sursa grafic: GFMS Ltd.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri