5 / 6

Ce vor aduce rezultatele financiare ale celorlalti emitenti?

Amonil si Azomures sunt un exemplu bun al companiilor care au crescut in urma unor rezultate financiare bune, chiar daca Petrom a crescut mai mult in perioada premergatoare anuntarii rezultatelor, datorita estimarilor prea optimiste.

Totusi, Marius Pandele crede ca rezultatele financiare inca pot sa schimbe perceptia pietei asupra unei actiuni, cel putin pe termen scurt. “Dovada o reprezinta chiar cresterea pretului titlurilor SNP in perioada premergatoare anuntarii rezultatelor pe primul semestru, atunci cand estimarile indicau o crestere consistenta a profiturilor. O alta dovada o avem in cazurile Azomures si Amonil, care au inregistrat cresteri bazate in mare masura pe rezultate financiare mai bune si pe perspective pozitive. Diferenta este ca acum trebuie sa avem de a face cu rezultate mai spectaculoase decat pe vremuri pentru ca piata sa reactioneze”, explica acesta.

Insa, la nivelul intregii piete, analistul nu se asteapta ca rezultatele emitentilor san e poata decuple de tendintele externe si sa dea un trend ascendent.

“Pe de o parte pentru ca trendul bursier la nivel global primeaza in fata rezultatelor semestriale din Romania, oricat ar fi ele de nemaipomenite, si pe de alta parte pentru ca ma astept ca rezultatele respective sa fie intr-o nota fireasca, fara nimic iesit din comun”, a conchis acesta.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri