1 / 7

Dupa ani de asteptare, sunt listate 25 de emisiuni de obligatiuni de stat

Dupa indelungi negocieri si pregatiri (tranzactionarea titlurilor de stat la BVB fiind anuntata ca iminenta in fiecare din ultimii 6-7 ani), un numar mare de institutii incluzand Ministerul de Finante, Banca Nationala a Romaniei, Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, Bursa de Valori Bucuresti si Depozitarul Central s-au coordonat astfel incat prezenta titlurilor de stat la bursa sa devina o realitate.

Motivele acestor intarzieri au fost diverse: pe de o parte, sistemul bancar nu a fost niciodata prea incantat de pierderea monopolului tranzactiilor cu titlurile de stat; aceasta situatie a generat si o problema tehnica, nu foarte simpla: necesitatea ca seriile de obligatiuni de stat sa poata fi tranzactionate prin doua sisteme – atat cel interbancar existent, cat si sistemul bursei de valori; pe de alta parte, istoria a aratat ca in orice proiect in care este implicat statul, intarzierile sunt majore.

Pana la urma, insa, asteptarea a meritat (cel putin din punct de vedere al numarului de serii listate): incepand cu 4 august, investitorii au la dispozitie 25 de emisiuni de obligatiuni de stat la BVB, accesibile oricui prin orice societate de servicii de investitii financiare. Caracteristicile acestora sunt diverse: maturitatea variaza intre 2008 si 2020, iar cupoanele intre 6,00% si 8,25%. Valoarea nominala totala a celor 25 de emisiuni este de 8,1 miliarde lei, adica 2,3 miliarde EUR (titlurile cu scadente sub un an nu au ajuns la bursa, insa situatia este explicabila: aceste instrumente sunt considerate ca apartinand pietei monetare in timp ce obligatiunile de stat, avand scadente peste un an, sunt considerate instrumente ale pietei de capital).

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri