4 / 8

Propagarea crizei va afecta intreaga economie

Efectele crizei nu vor inceta sa se resimta din ce in ce mai acut, iar prognozele si previziunile specialistilor nu sunt deloc optimiste.
Razvan Pasol face diferenta intre doua fenomene globale care afecteaza Romania indirect: criza financiara si o posibila incetinire economica sau chiar recesiune.

“Criza financiara afecteaza Romania prin scaderile de la bursa si reducerea surselor de finantare catre Romania, iar incetinirea economica/recesiunea duce la reducerea exporturilor companiilor romanesti si la scaderea volumului investitiilor directe in Romania, de exemplu”, a declarat managerul Intercapital.

Toate aceste fenomene, impreuna cu o serie de masuri deplasate luate de autoritati in preajma alegerilor, vor afecta economia Romaniei si in mod direct.

“Prin urmare, la fel ca toata lumea, ma astept la o scadere a cresterii economice in 2009 in tara noastra. Aceasta va afecta majoritatea sectoarelor economice, cu consecinte directe asupra cresterii si profitabilitatii companiilor, veniturilor si nivelului de trai al populatiei etc. Desi nu ma astept la un scenariu catastrofal in tara noastra, este normal sa luam in calcul faptul ca Romania nu poate ramane neafectata de contextul global”, a mai spus acesta.

La nivel macroeconomic, Marius Pandele estimeaza dezechilibre ale somajului, scaderea nivelului de trai, inflatia, cresterea deficitelor, deprecierea leului.

“Somajul si inflatia nu coexista, in mod normal, insa la noi vor avea loc bine mersi amandoua. Sa nu uitam ca a mai existat o asemenea situatie, in anii 90. Somajul va veni din sectorul privat, iar inflatia din cel de stat. Statul va sfarsi probabil prin a mari salariile bugetarilor cu 50%, ca nota de plata a viitorului partid principal de guvernamant catre alegatorii pe care ii va cumpara cu promisiunile pe care le face acum. Indiferent care va fi acel partid. Lucru care va mari simtitor inflatia”, a explicat analistul.

Acesta este de parere ca dezechilibrele economice create si de criza economica globala, si de aceste masuri populiste, vor fi decontate de sectorul privat, unde firmele vor fi nevoite sa isi restranga activitatea si sa concedieze angajati, de unde va rezulta somajul. “Mai mult, e de asteptat ca o parte din muncitorii plecati peste granite sa se intoarca si sa mareasca oferta de forta de munca, ducand la o accentuare a somajului. Pot parea previziuni apocaliptice, insa ma astept sa se adevereasca”, a conchis Pandele.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri