2 / 9

Despre salvarea Citibank

Din punct de vedere financiar Citibank are active de doua trilioane de dolari. Daca o astfel de banca da faliment, zeci de milioane de americani isi pierd orice economii peste 250.000 de dolari (limita asigurata de guvern) si zeci de milioane de firme isi pierd banii din cont.

“La nivel global, impactul e absolut dezastruos pentru ca Citi are birouri in peste 100 de tari. Impactul caderii Citi ar fi fost mai mare decat impactul caderii AIG, deci era evident ca Guvernul va interveni intr-un fel sau altul. Eu am majoritatea conturilor la Citibank si duminica seara tarziu am primit un email de la ei ca toate depozitele au fost asigurate de guvern indiferent de limita. Acesta e un semn clar ca foarte multi clienti incepusera sa iti retraga banii din banca din cauza stirilor din presa. Acest lucru continua si acum”, ne-a explicat Romani.

Din punct de vedere economic, caderea Citi ar fi fost dezastruoasa pentru ca fiind atat de mari reprezinta una dintre acele roti uriase ale economiei fara de care masinaria se opreste.

“Aici vorbim de milioane de firme mici care ar fi putut intra in faliment in cateva zile, iar economia ar fi putut intra in colaps. Asa ceva e imposibil de acceptat pentru guvernul acestei tari”, a mai explicat acesta.

Din punct de vedere politic, caderea Citi ar fi insemnat caderea cetatii financiare americane. Motivul fundamental pentru care Congresul a revenit asupra deciziei initiale de a refuza programul TARP a fost mai mult decat orice suprematia americana asupra lumii financiare. Aceasta suprematie permite controlul destul de strict asupra controlului banilor in intreaga lume, explica Romani.

“Stiu ca pare de necrezut pentru cei care nu inteleg structura financiara a lumii, dar guvernul american poate afla orice vrea de la orice banca din lume iar prin asta controleaza parghiile cu care preseaza blocade economice asupra unor tari ca Iran si Coreea de Nord”, a continuat bancherul.

Revenind la Citibank, cetatea financiara americana are 2-3 duzini de institutii financiare fara de care nu poate merge inainte.

“Dupa parerea mea, printre ele se afla Citibank, Bank of America, JP Morgan Chase, AIG, GE Money Bank, Goldman Sachs, Morgan Stanley, Wells Fargo, BlackRock, State Street, Fidelity, American Express, Bankf of New York. Nici una din aceste institutii nu va fi lasata sa mearga in faliment in viitorul apropiat si acest lucru a fost mentionat foarte clar de Presedintele George Bush duminica seara cand a spus ca Guvernul va interveni daca va fi nevoie si in alte cazuri precum cazul Citibank, in ciuda faptului ca pana au fost injectate in sistemul financiar american aproape 6 trilioane de dolari”, a mai spus acesta.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri