3 / 5

Intercapital: Un element important al strategiei a fost diversificarea structurii clientilor

Toti participantii pe piata de capital sunt afectati de scaderea accentuata a preturilor si lichiditatii: investitori, brokeri, emitenti sau institutii ale pietei de capital. Deoarece contextual nefavorabil este mai degraba un factor extern, ce nu poate fi controlat, diferenta este facuta de strategiile adoptate de fiecare companie.

“Noi la Intercapital Invest am incheiat anul trecut pe pozitia de cea mai mare companie independenta de brokeraj din Romania, dupa valoarea tranzactiilor intermediate la BVB; tot in 2008 am inregistrat o scadere a valorii tranzactiilor cu actiuni de numai 17%, in conditiile in care valoarea totala la BVB a scazut cu 53%”, a declarat, pentru Wall-Street, Razvan Pasol, managerul Intercapital Invest (foto).

Acesta a mai explicat ca performantele mentionate au fost posibile pentru ca s-au pregatit din timp pentru atenuarea efectelor crizei.

“Un element important al strategiei noastre a fost diversificarea structurii clientilor. Astfel, ne bazam pe un segment solid de clienti institutionali (anul trecut am intermediat si tranzactiile cu valoarea cea mai mare din piata – ma refer la tranzactiile cu actiuni PCL din iunie), dar si pe o baza extinsa de clienti de retail”, a explicat Pasol.

Alte masuri adoptate in trecut, si care se dovedesc a avea un impact pozitiv in prezent, sunt reprezentate de promovarea si intarirea imaginii companiei, capitalizarea companiei prin atragerea unui actionar majoritar solid – Fondul Romano-American pentru Investitii si prin derularea unor operatiuni succesive de majorare a capitalului social, ne-a mai spus managerul.

In ce priveste alte masuri de crestere a eficientei activitatii, Intercapital a recurs la ajustarea si monitorizarea continua a costurilor si diversificarea structurii de venituri. “Suntem una din companiile cele mai active atat pe segmentul obligatiunilor, cat si pe cel al derivatelor la BMFMS, am intermediat sau am participat la unele dintre cele mai mari oferte publice de pe piata. De asemenea, avem in vedere lansarea mai multor proiecte noi in 2009 – este vorba de proiecte adaptate situatiei actuale de pe piata”, a declarat managerul.

Acesta este de parere ca anul care tocmai a inceput va fi un an hotarator pentru segmentul companiilor de brokeraj.

“Companiile care nu s-au pregatit din timp si nu se bazeaza pe argumente solide si pe avantaje competitive vor fi afectate intr-o masura mai mare. Ma astept la o reducere a numarului de companii care activeaza pe piata, insa ramane de vazut cat de mare va fi aceasta. Totul depinde de evolutia pietei”, concluzioneaza Pasol.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri