4 / 6

Cum a reactionat Bursa din Ungaria?

In luna octombrie a anului trecut, Ungaria a contractat un imprumut de 12,5 miliarde euro de la Fondul Monetar International. Statul maghiar a demarat primele discutii cu FMI inaintea datei de 15 octombrie (in acea data au aparut primele raportari in mass-media despre acest lucru). Acordul s-a semnat pe 28 octombrie 2008.

Pe 15 octombrie, cand au aparut primele zvonuri cu „Ungaria in faliment” si necesitatea unui acord cu FNI, bursa din Budapesta a scazut cu aproximativ 12 procente. A urmat o perioada de sapte zile cu scaderi consecutive.

”Odata cu anuntul incheierii acordului, bursa a inceput sa creasca. De remarcat ca forintul a inceput sa se intareasca din 24 octombrie, dar bursa numai din 28 octombrie 2008, o data cu finalizarea intelegerii. In prima zi bursa a crescut cu 9,24% (in 28.10), iar in a doua cu 14,09% (29.10)”, ne-a explicat Mirela Maxim, seful sucursalei Bucuresti a Interdealer.

Din 6 sedinte consecutive doar una singura a fost cu minus, dupa care bursa a inceput din nou sa scada.

„De mentionat ca anuntul unui acord cu FMI a coincis cu inceputul unei perioada de crestere pentru bursele internatioanale, deci putem spune ca acordul cu FMI nu a fost singurul criteriu necesar pentru cresterea bursei de la Budapesta. (DJIA a crescut cu aproape 20%, din 8.000 la 9.500 de puncte, din 28 octombrie pana in 05 noiembrie)”, a mai spus brokerul.

Indicele BUX al Bursei de la Budapesta a inregistrat un minim local in jurul datei de 20 octombrie la aproximativ 11.000 de puncte, incheind apoi luna foarte aproape de nivelul de 13.000 de puncte (a urmat apoi maximul local la valoarea de 13.443 de puncte in 7 noiembrie). Ulterior, anul acesta BUX a scazut pana la un nivel minim pe 26 februarie la 9.889 puncte, a explicat Andrei Ciubotaru.

„Urmarind evolutia grafica si comparand-o cu evolutia indicilor generali de la Bucuresti, Varsovia si Praga, nu se pot observa diferente de evolutie clare. Indicii din aceasta regiune au reactionat in bloc la vestile macro venind dinspre pietele dezvoltate si nu se poate desprinde nicio evolutie particulara in cazul Ungariei din cauza semnarii acordului de finantare de urgenta cu FMI”, a conchis brokerul Vanguard.


Inapoi la articol

Setari Cookie-uri