1 / 4

Care sunt cele mai frecvente motive ale delistarii de la Bursa?

In ultimii ani, delistarile de la Bursa de valori Bucuresti ale unor companii precum Dacia Pitesti, Terapia Cluj Napoca, Arctic Gaesti, Sidex Galasti si recenta Policolor au limitat posibilitatile de diversificare a investitiilor, mai ales ca numarul de IPO-uri nu a fost foarte mare, nici cantitativ si nici calitativ.

Motivele delistarii unui emitent de la Bursa sunt multiple, dar toate au un numitor comun: actionarul majoritar.

Astfel, dorinta acestuia de a nu mai avea de raportat catre entitatile pietei, de a nu mai fi nevoit sa respecte protectia micului actionar sau usurarea unor operatiuni in cadrul societatii (divizari, fuziuni, majorari/diminuari de capital), care se desfasoara mai greu si mai scump daca societatea este listata, sunt cateva din cele mai des intalnite motive ale delistarilor, sustine Silviu Enache (foto), manager KD Capital Management.

Pe de alta parte, si un free-float mic ar fi un motiv intemeiat pentru un exit de pe bursa.

„Lipsa unei lichiditati corespunzatoare face neatractive titlurile unei astfel de companii, astfel incat si sansele ca ea sa beneficieze de avantajele statului de companie listata sunt minimale. In lipsa accesului la finantare, a unei imagini pozitive, a notorietatii in economie, costul pe care il presupune mentinerea pe o piata bursiera devine nesustenabil si se poate alege varianta delistarii”, a explicat, pentru Wall-Street, Alin Brendea, director la firma de brokeraj Prime Transaction.

O alta cauza des intalnita o reprezinta dorinta actionarului majoritar de a aduna cat mai multe actiuni de pe piata inainte de a demara programe masive de investitii, logica acestui tip de operatiuni fiind explicita (precum Dacia si posibil Automobile Craiova), a mai spus Brendea.

Policolor paraseste ringul bursier





Inapoi la articol

Setari Cookie-uri