3 / 4

Lupsan, Intercapital: Aceste declaratii sunt sfidatoare

Adi Lupsan (foto), director adjunct al Intercapital Invest, blameaza miscarea lui Patriciu de a face astfel de declaratii, mai ales in cadrul unui eveniment special al Bursei.

“Este sfidator ca astfel de declaratii vin din partea managerului unei companii listate la Bursa de Valori Bucuresti, care pe parcursul anului a dat dovada de o lipsa totala de transparenta si comunicare. Iar el, ca manager, are un rol foarte important in acest proces comunicational. Daca ne uitam in istoricul cotatiilor, o sa vedem ca cel mai mult au avut de suferit micii actionari. In plus, este foarte mult spus ca la Bursa doar se pierd bani. Eu am clienti dintre cei mai importanti care au castigat bani frumosi, chiar si in perioadele de scaderi puternice”, a declarat el, pentru Wall-Street.

In acelasi timp, Adrian Simionescu, managerul Vinenna Investment Trust, care anul trecut il acuza public pe Dinu Patriciu de manipularea bursei, sustine ca Patriciu a facut aceste declaratii pentru ca stie care are un impact asupra investitorilor.

"Prin astfel de declaratii, Patriciu a facut mult rau Bursei de-a lungul timpului. Din pacate, a demonstrat ca nu mai este acel manager foarte priceput care a atras increderea investitorilor. Micii actionari ai Rompetrol au avut mult de pierdut cand el si-a asigurat exit-ul din actionariat, lasandu-i cu buza umflata, mai ales ca noul actionar nu pare ca intentioneaza sa lanseze oferta de preluare, desi CNVM vine cu reglementari in acest sens", a declarat Simionescu.

In ce priveste solutiile propuse de Patriciu, fuziunea cu Sibex si crearea unei burse regionale, Lupsan le considera bune, dar departe de a se infaptui.

“Fuziunea este o idee buna, as prefera o piata mare si dezvoltata, decat doua mici si subdezvoltate, mai ales ca in aceste perioade grele va fi mai usor de rezistat”, spune el.

In schimb, transformarea BVB intr-o bursa regionala este, in opinia sa, o utopie. “In conditiile in care lichiditatea BVB este de 10 ori mai mica decat a burselor vecine, ar trebui sa ne concentram pe piata noastra, pe dezvoltarea ei si abia apoi sa ne gandim la extindere. Din punct de vedere geo-strategic, BVB ar fi pretabila la asa ceva, dar suntem inca doar la momentul de declaratii si departe de realizare”, a mai spus el.

Silviu Enache, managerul firmei de brokarj KD Capital Management, a declarat, pentru Wall-Street, ca aceste idei nu sunt noi, dar daca vor fi realizate sunt binevenite.

“Bursa luase in discutie anul trecut achizitionarea unor pachete de actiuni la cateva burse regionale, printre care si cea din Ljubljana sau chiar Sofia. Mai ales in aceasta perioada, achizitiile si fuziunile sunt binevenite, acolo unde exista resurse”, a declarat el.

In opinia sa, o varianta pentru a obtine aceste resurse ar fi realizarea unei oferte publice primare de atragere de capital, odata cu listarea Bursei de Valori Bucuresti.

La sfarsitul anului trecut, conducerea Bursei si-a aratat interesul de a construi un sistem alternativ de tranzactionare de tip MTF (Multilateral Trading Facility), care sa permita tranzactionarea unor titluri din alte state din regiune sau din UE si sa ofere, in acelasi timp, noi oportunitati de investitii pentru brokerii si investitorii locali.

Multilateral Trading Facility (MTF) sunt sisteme alternative de tranzactionare, prin care se creaza o piata, asemanatoare celor reglementate, pe care activeaza simpli investitori sau marile firme de investitii care vor sa tranzactioneze instrumente financiare la costuri mai reduse. Aceste MTF-uri au inceput sa concureze serios bursele traditionale, in Europa fiind deja active cateva sisteme, precum Project Turquoise, Chi-X sau Bats Europe.




Inapoi la articol

Setari Cookie-uri