2 / 4

Fond plus depozit. Caracteristici

Pana pe 2 decembrie, investitorii pot alege un pachet OTP, care sa includa minim 50% unitati de fond si maxim 50% din suma in depozit cu dobanda promotionala.

Dobanda de pana la 11,75% pentru depozitele in RON si de pana la 5% pentru cele in EUR; data fixa de scadenta (02.02.2010) si maturitate flexibila in functie de momentul constituirii (intre 60 si 90 de zile).

Perioada de derulare a ofertei primare, intermediata de catre Intercapital Invest, este de 4 noiembrie – 2 decembrie. Investitorii vor putea cumpara in cadrul ofertei minimum o unitate, maturitatea fondului fiind de 42 de luni si zece zile lucratoare de la data emisiunii.

OTP Asset Management ofera spre vanzare 40.000 de unitati de fond, care vor putea fi subscrise la un pret de 202 lei, 200 lei fiind valoarea nominala a unei unitati de fond, iar 2 lei este comisionul de subscriere perceput de administratorul fondului.

In cazul in care cele 40.000 de titluri vor fi subscrise, OTP AM are posibilitatea sa majoreze oferta la 85.000 unitati, valoarea totala a IPO-ului putand ajunge astfel la 17 milioane lei.

Oferta se va incheia cu succes daca vor fi subscrise minim 30.000 de unitati de fond OTP Green Energy.

Fondul va urmari evolutia indicelui ERIXP (European Renewable Energy Index Price return) dezvoltat de catre Societe Generale, care are o limita superioara de variatie lunara cuprinsa intre 4 si 5,5%.

Valoarea limitei superioare de variatie lunara este determinata de tranzactia de cumparare a unei optiuni in numele si pe contul fondul OTP Green Energy, avand contraparte Societe Generale Corporate&Investment Banking.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri