4 / 6

Bilantul unui 2009 peste asteptari

Anul trecut, capitolul listari a fost cel mai deficitar in bilantul Bursei, chiar daca asteptarile nu erau foarte optimiste. OTP Wise Ro, o serie de obligatiuni municipale, dubla listare a operatiunilor BERD si trei emitenti promovati de pe Rasdaq (COMCM Constanta, Farmaceutica Remedia si Boromir) sunt noii intrati la cota Bursei in 2009.

“Suntem deficitari in acest sens, dar nici contextul polinic nu era prielnic, pe langa criza economica ce a afectat foarte multi agenti economici. De aceea, si listarea BVB a fost amanata”, a mai spus directorul Bursei.

Bursa va continua sa promoveze intiativele membrilor, a explicat Anca Dumitru. Momente importante in acest sens au fost inscrierea RBS ca market maker pe derivatele EURO/RON si proiectele Intercapital Invest si OTP Asset Management.

Mai mult, au intrat noi membrii (OTP, RBS, Piraues Bank, Balkan Advisory) si in prezent si-au anuntat intentia si alti intermediary straini, deocamdata doar la nivel declarativ.

“2009 a fost un an mai bun decat se previziona”, explica Anca Dumitru. La nivel financiar, valoarea estimata a veniturilor bursei, de 23,5 milioane lei, a inregistrat o reducere cu 25% fata de anul precedent, in conditiile in care totalul tranzactiilor s-a situat la jumatatea valorii de anul trecut si a fost operata si o reducere cu 10% a comisioanelor. Profitul estimat este de 8 milioane lei, pe fondul unui control strans asupra costurilor.

Dintre obiectivele propuse la inceputul anului trecut, concomitent cu preluarea interimatului, Anca Dumitru a bifat si o serie de concretizari.

Astfel, au fost redusele comisioanele cu 10% si au fost suspendate tarifele pentru admiterea la tranzactionare (valabil pana in iunie 2010), alaturi de tarifele promotionale pentru derivate si market-markeri.

Din punct de vedere al rolului bursei, au fost promovate instrumentele cu venit fix, a caror pondere a crescut foarte mult in rulajele totale si pentru care Bursa promoveaza tarifce modice. Deschiderea pe care a promovat-o noua conducere a BVB prin evenimente precum “Ziua Portilor Deschise”, “Personalitati deschid Bursa”, conferinte, vor continua si anul acesta.

In ce priveste reglementarile, Anca Dumitru explica faptul ca a cautat, in prima faza, sa preia proiectele BVB aflate in diverse faze si sa le finalizeze. Astfel, in 2009 s-a extins limita de variatie pentru emitentii din BET, BET-FI si catgoria International, a fost eliminate suspendarea pietei pentru atingerea anumitor praguri ale indicelui BET, s-a introdus tranzactionarea obligatiunilor internationale pe conturi globale si ordinele contingente, s-a redus perioada de preinchidere de la 15 la 5 minute, conform practicilor internationale.

De asemenea, Anca Dumitru a amintit de introducerea pretului teoretic al actiunilor dupa diverse operatiuni corporative, posibilitatea raportarii de tranzactii OTC pentru instrumente internationale si cu venit fix si posibilitatea introducerii mai multor ordine, la acelasi pret, pe aceeasi parte, pentru acelasi cont – o cerere a intermediarilor pentru o mai buna administrare a portofoliilor clientilor. Recent, CNVM a aprobat si mentinerea pietei Deal (de negociere) pentru toti emitentii de pe RASDAQ, nu numai pentru lista celor care au limitata variatia zilnica a preturilor.

BVB se va concentra pe extinderea ofertei de produse si servicii la nivelul standardelor europene, ceea ce presupune un efort sustinut de cercetare, adaptare si implementare la nivel de reglementari si la nivel tehnic.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri