4 / 5

Va fi implicata instanta?

Bursa de Valori Bucuresti (BVB) ameninta ca va chema in instanta administratorii Depozitarului Central (DC) pentru ca au lansat sistemului extrabursier de tranzactionare OTC, a declarat pentru Mediafax pentru Ovidiu Sergiu Pop, presedintele Consiliului de Administratie al Depozitarului.

"BVB a cerut sa se discute in AGA chemarea in raspundere a administratorilor DC pentru ca am lansat OTC. Solicitarea BVB se va discuta in AGA. Este o incercare de a ne presa sa amanam lansare OTC. Abia astept sa ma dea in judecata", a spus Pop.

Vicepresedintele BVB Ciprian Zah a confimat ca BVB ar putea sa ceara in instanta atragerea raspunderii administratorilor DC, dar numai daca acestia vor incepe tranzactionarea efectiva in sistemul OTC inainte de a fi realizat un studiu de impact.

"BVB nu se opune lansarii OTC. Vrem sa aprofundam situatia asta, sa vedem despre ce este vorba cu OTC. Bursa a solicitat suspendarea lansarii pentru ca a primit la randul ei solicitari de lamuriri de la brokerii de retail", a spus Zah, la dezbaterea pe tema OTC-ului.

Recent, Bursa a solicitat public Depozitarului Central completarea ordinii AGA din 21 octombrie cu suspendarea hotaririi administratorilor de lansare a sistemului extrabursier de tranzactionare OTC, pentru realizarea unui studiu de impact si aprobarea unui cadru general al transferurilor de catre CNVM.

Astfel, viitorul Consiliu de Administratie al Depozitarului, ar putea fi mandatat pentru intocmirea si prezentarea acestui studiu actionarilor, prezentarea unui cadru general al acestor transferuri catre CNVM.

Administratorii Depozitarului au aprobat la 20 septembrie lansarea sistemului extrabursier de tranzactionare pentru actiunile tuturor companiilor listate la BVB.


Inapoi la articol

Setari Cookie-uri