2 / 6

Hilton vrea sa ajunga la 20 de hoteluri in 5 ani

Hilton a fost in ultimul an unul dintre cei mai activi jucatori de pe piata locala, deschizand, in vara, a doua unitate din Romania si anuntand semnarea a inca doua contracte in aceasta toamna. “In 5 ani vrem sa ajungem la circa 20 de unitati pe piata locala. In planurile noastre este inclus si Bucurestiul, unde am vrea sa deschidem un brand de lux, fie un Waldorf Astoria, fie un Conrad, in functie de locatia pe care o vom gasi”, a declarat Adela Cristea (foto), directorul de dezvoltare al Hilton pe Europa si Africa.

In scurt timp, Hilton isi va continua dezvoltarea agresiva din ultima perioada de pe piata locala, prin aducerea celui de-al patrulea brand, Golden Inn. “Speram ca in circa 3 luni sa anuntam si semnarea unui contract pentru deschiderea unui Golden Inn. Suntem in discutii cu mai multi investitori”, a declarat Mike Collini, vicepresedinte de dezvoltare pe Europa de Nord a lantului hotelier.

El a mai adaugat ca Romania are nevoie de unitati hoteliere in special pe segmentul de 2-3 stele, unde exista un mare potential de dezvoltare odata cu iesirea din criza.

La mijlocul lunii iulie a acestui an, reteaua hoteliera a deschis cel de-al doilea hotel Hilton din Romania, dupa cel din Capitala, in Sibiu. “Cel mai rapid deal pe care l-am facut pana in prezent in Romania a fost la Sibiu, unde in 3 luni am semnat contractul”, a mai afirmat Adela Cristea.

De asemenea, luna trecuta a semnat un contract de management cu compania Calipso, pentru deschiderea unui hotel sub brandul Doubletree , in Oradea, in urma unei investitii de 15 milioane euro. Doubletree este un brand upscale, clasificat la patru stele plus.

In plus, zilele acestea, Hilton si fondul de investitii romano-britanic Future Invest au semnat un contract de management pentru un hotel Hampton, marca din segmentul economy (2-3 stele) a grupului, in Brasov.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri