50 de inovații care au schimbat bankingul. CEC_IN, inovația care a „teleportat” cea mai veche bancă din țară în telefonul românilor

Sursǎ foto: Wallstreet.ro

50 de inovații care au schimbat bankingul. CEC_IN, inovația care a „teleportat” cea mai veche bancă din țară în telefonul românilor

Cuprins Articol:

CEC_IN a fost implementat în România în 2019, anticipând pandemia, aducând majoritatea proceselor desfășurate în bancă în telefonul românilor. CEC Bank este cea mai veche instituție financiară activă în România, având 160 de ani de activitate, iar tradiția băncii ar putea fi confundată cu un soi de conservatorism în modelul de afaceri. Mugur Podaru, Director al Direcției Operațiuni la Distanță, CEC Bank, spune că românii au început să își schimbe percepția: de la una „tradițională”, la un jucător digitalizat în piață.

Wall-Street.ro și Future Banking îți prezintă în cadrul proiectului "50 de inovații care au schimbat bankingul" proiectele, tehnologiile și funcționalitățile care ne-au determinat să facem banking altfel, să ne schimbăm obiceiurile de plată sau să ne simplificăm semnificativ viața de zi cu zi în sfera financiară.

Una dintre cele mai frumoase clădiri de pe Calea Victoriei, Palatul CEC, este locul unde Regele Carol I şi Regina Elisabeta puneau prima cărămidă băncii care urma să aibă cea mai lungă tradiție din industria românească. Totuși, chiar dacă este cunoscută ca fiind cea mai veche bancă din România, reprezentantul CEC Bank spune că banca deținută 100% de Statul Român este în pas cu digitalizarea.

Acest an împlinim 160 de ani de activitate, suntem o bancă mare, cu tradiție, o bancă a românilor. Totuși, chiar dacă suntem cel mai longeviv jucător din piață, oamenii admiră serviciile noastre digitale, neașteptându-se ca banca statului să poată să ajungă la un asemenea nivel în ceea ce privește tehnologia.

Mugur Podaru, Director al Direcției Operațiuni la Distanță, CEC Bank

CEC_IN, inovația născută în pandemie care a conectat românii din diaspora cu țara

CEC Bank a lansat nouă platformă de Internet Banking chiar la începutul pandemiei. Aceasta a fost implementată în 2019, dar a devenit complet operațională în 2020. Platforma CEC_In permite deschiderea conturilor online, fără deplasări la bancă, plăți instant și integrarea cu ghișeul.ro. Aceste beneficii au creat un liant între nevoile financiare ale românilor din diaspora și țara noastră: conform lui Mugur Podaru, inovația CEC a devenit un „canal de comunicare financiară” pentru aceștia cu România.

„CEC_IN a fost implementat în 2019, chiar la începutul pandemiei. Lucram de multă vreme la acest produs. Acesta și-a început povestea de la de la procesul de onboarding online: clienții puteau deschide conturi bancare fără să mai treacă pragul sucursalei bancare. Ne-am dat seama că românii din diaspora au nevoie de servicii bancare, iar acestea trebuiau să fie online: relația cu țara trebuia să rămână. Totodată, prin această inovație am vrut să deservim și clienții obișnuiți cu tehnologia. Totuși, ne-am conservat prezența teritorială, iar românii pot să aleagă și să vină fizic la bancă”, explică Mugur Podaru.

Toate serviciile bancare au migrat în CEC_IN: dacă apare un „notar electronic” am putea vedea și un credit ipotecar 100% online

De la implementarea platformei CEC_IN, majoritatea proceselor au început să fie disponibile 100% online. Clienții pot vizualiza non-stop situația financiară, detaliile conturilor, depozitelor și creditelor, pot seta limitele cardurilor, pot iniția transferuri și plăti, pot face schimburi valutare și pot contracta credite de nevoi personale. Conform lui Mugur Podaru, digitalizarea completă a creditului ipotecar ar putea avea loc foarte curând în România, dar încă se așteaptă după notarul electronic.

„Ne-am dat seama, după implementarea CEC_IN, câtă nevoie era de astfel de servicii, mai ales în contextul pandemiei. Am adăugat toate funcțiile posibile: de la rambursare anticipată, la scanarea documentelor. Tot ce am putut să digitalizăm am digitalizat. În fluxul de creditare pentru locuințe lipsește un singur actor care ne lipsește să oferim credite ipotecare 100% online: notarul electronic. În momentul în care serviciile sunt disponibile, acest produs va putea fi obținut digital”, explică Mugur Podaru.

Personalizate pentru tine