”De două-trei săptămâni am început să simțim efectele acestei epidemii, în special din partea clienților din zona de automotive, pentru că toate aceste firme, care își aduceau componentele din China, nu mai au materie primă și automat au pus producția «on hold» sau deja fac concedieri. Și firmele din FMCG pun toate angajările pe hold, precum și firmele de producție de electronice”, a declarat, pentru wall-street.ro, șefa companiei de recrutare Lugera, Cristina Săvuică.

Ea a explicat că, de obicei, toate aceste companii aveau, în această perioadă, vârfuri de producție, însă au ajuns în situația de a renunța la oameni.

”Deja apucaseră să ne ceară oameni nouă pentru producție, iar acum ne anunță că nu mai au nevoie de oameni noi și chiar ne dau înapoi și temporarii noștri (salariații angajați prin intermediul companiei de recrutare - n.red)”, a explicat Săvuică.

Nu avem alte soluții pentru oamenii aceștia, pentru că nu avem nicio cerere de angajare, ca să îi putem duce în altă parte.

Nu se mai aduc muncitori noi în fabrici, de frica virusului

Sorina Donisa, șefa companiei de recutare APT, a arătat că în rândul clienților săi, companii angajatoare, se simte o precauție în a aduce oameni noi, care pot crește șansele de infectare cu coronavirus, alături de vechii angajați.

”Am remarcat că pe zona de blue collars comenzile (de angajați -n. red) sunt mai reduse, tocmai din cauza riscului crescut de a aduce în fabrică sau în zona de producție a oamenilor noi, care pot să fie infectați sau cu risc ridicat. Pe zona de specialiști nu observ deocamdată o modificare majoră, schimbările sunt privind cererea de muncitori necalificați sau chiar calificați”, a explicat Donisa.

În producție, în aceste luni, era încă perioadă de creștere, adică numărul de angajări era ridicat, ori în momentul de față observăm o stagnare sau oricum o încetinire a numărului de comenzi. Nu este o specificitate pe industrii, pentru că majoritatea zonelor de producție sunt afectate.

Sorina Faier, managing partner Elite Searchers, arată că din acest punct de vedere este o mare îngrijorare în rândul celor din producție, care au sute sau mii de angajați într-un singur loc.

” Vorbeam zilele trecute cu un director de Resurse Umane dintr-o companie de automotive și îmi menționa că îi este frică de situația în care s-ar putea depista un singur caz în fabrică, pentru că vor fi obligați să trimtă acasă 1.200 de oameni”, a explicat Faier.

Continuă angajările doar pentru cei care erau deja în procesul de recrutare

Cristian Huzău, country manager în cadrul GiGroup, companie de plasare de personal, arată că în acest moment se angajează doar persoanele care erau deja în procesul de pregătire a dosarului de angajare.

Deja avem mai multe proiecte în care decizia de angajare se amână pe o perioadă nederminată. Este cazul clienților care «livrează» produse/servicii, mai ales pentru piața europeană și asiatică. Domeniile mai afectate în acest moment: HoReCa, sevicii, precum SSC, și ne asteptăm ca și producția să fie afectată, din cauza lipsei de componente/materiale”, a subliniat Huzău.

Companiile din HoReCa și turism sunt grav afectate. Asistăm aproape neputincioși la oprirea angajărilor, firmele alegând să intre în stand-by. (...) Vor fi afectate multe domenii de activitate, ceea ce va conduce la încetinirea economiei, stoparea angajărilor și sistarea oricărui tip de program de dezvoltare.

Și Sorina Faier consideră că cele mai mari probleme de activitate le vor avea companiile în care angajații trebuie să fie prezenți fizic pentru a-și exercita sarcinile.

”Dacă fabricile se vor închide, managerii vor trebui să ia masuri și să le explice angajaților că este o situație temporară”, a precizat aceasta.

Are piața muncii șanse să își revină?

Specialiștii în recrutare din piața muncii spun la unison că nu știu cât vor mai fi amânate proiectele de recrutare și cât va mai dura precauția companiilor, totul depinzând de evoluția răspândirii virusului COVID-19.

”Totul depinde de perioada pandemiei. Dacă lucrurile se calmează într-un timp acceptabil, să spunem 4-5 săptămâni, piața muncii își poate reveni. Orice întârziere poate cauza probleme serioase, și nu mă refer doar la piața de HR, cât la întreaga economie”, a concluzionat Cristian Huzău.

Sursa foto: shutterstock