Războaiele lumii schimbă ritmul în recrutare pe piața muncii
- Interlocutoarea Wall -Street susține că, în primul rând, impactul se vede în economie, în special prin creșterea costurilor energetice.
"Când prețul petrolului și al gazelor devine volatil, companiile din multe industrii sunt nevoite să își regândească bugetele, iar uneori acest lucru înseamnă amânarea investițiilor sau o mai mare prudență în recrutare.
În activitatea noastră de la International Work Finder, observăm că aceste perioade de incertitudine nu duc neapărat la dispariția locurilor de muncă, ci mai degrabă la o schimbare de ritm în recrutare și la o orientare mai atentă către eficiență și stabilitate operațională.
În același timp, conflictele regionale pot accelera mutarea unor lanțuri de producție din zone instabile către regiuni considerate mai sigure. Pentru anumite economii, inclusiv pentru unele din Europa Centrală și de Est, acest lucru poate însemna investiții noi și, implicit, oportunități de angajare", a explicat Georgiana Brudaru, șef al departamentului de recrutare și plasare pe termen lung în cadrul International Work Finder.
Care sunt domeniile care “cresc” în contextul unor conflicte militare
- Pe de altă parte, aceasta consideră că există și domenii care cresc în astfel de contexte, precum industria de apărare, securitatea, energia regenerabilă sau tehnologiile asociate infrastructurii critice.
Sunt însă și domenii care, în perioadele de instabilitate economică sau geopolitică, cele mai expuse sunt, în general, joburile care depind direct de fluctuațiile economice sau de consum.
"De exemplu, cele din industrii precum transportul de marfă, logistica sau anumite segmente din producție pot resimți primele ajustări atunci când costurile cresc sau cererea scade. Din experiența noastră în recrutare, la International Work Finder, vedem că muncitorii cu roluri foarte specializate sau greu de înlocuit sunt mai puțin vulnerabili.
În schimb, pozițiile foarte repetitive sau cele în care competiția este mare pot deveni mai sensibile la schimbările din piață. De asemenea, sectorul turismului și al ospitalității este adesea influențat de contextul geopolitic, pentru că mobilitatea internațională și încrederea consumatorilor pot scădea în perioade tensionate", a punctat Georgiana Brudaru.
Există și domenii care devin mai dinamice - specialiștii în securitate cibernetică, infrastructură critică, energie sau logistică strategică care sunt tot mai căutați, pentru că aceste sectoare devin prioritare pentru state și companii
Georgiana Brudaru, Head of Recruitment & Permanent Placement, International Work Finder
Care sunt marile provocări în recrutarea angajaților
Georgiana Brudaru susține că, fin perspectiva recrutării de candidați români, una dintre cele mai mari provocări rămâne deficitul structural de forță de muncă, deoarece România continuă să piardă anual profesioniști care aleg să lucreze în alte state europene.
Acest lucru creează presiune pe companiile locale. În activitatea noastră de la International Work Finder, observăm frecvent că angajatorii se confruntă cu dificultăți în a găsi candidați pentru roluri tehnice, operaționale sau pentru poziții specializate din producție, logistică sau servicii.
De aceea, propune un model hibrid, prin care prioritizăm recrutarea de români, dar, acolo unde aceasta nu este posibilă, completăm schema de personal cu angajați non-UE", a punctat interlocutoarea.
AI, provocare și oportunitate în câmpul muncii din 2026?
O altă provocare este schimbarea structurii pieței muncii sub impactul automatizării și inteligenței artificiale, susține specialistul, recunoscând faptul că joburile repetitive sau administrative sunt din ce în ce mai influențate de tehnologie.
Sunt însă și vești bune în contextul în care inteligența artificială devine, din ce în ce mai relevantă în câmpul muncii.
“În același timp apar roluri noi, precum specialiști în analiză de date, coordonatori de procese automatizate, operatori de sisteme digitale sau experți în integrarea tehnologiilor AI în activitatea companiilor.
Această tranziție aduce cu sine o nevoie tot mai mare de traininguri, specializări și dezvoltare de abilități noi, iar în unele cazuri chiar de reconfigurare profesională, astfel încât angajații să poată rămâne relevanți într-un mediu de lucru tot mai tehnologizat”, susține Georgiana Brudaru.
Deficitul de competențe rămâne o problemă majoră
Specialistul din cadrul International Work Finder explică de ce costurile energetice, presiunea fiscală sau incertitudinea politică pot determina companiile să fie mai prudente în extinderea echipelor.
Ritmul în care economia are nevoie de specialiști este adesea mai rapid decât cel în care sistemul educațional reușește să îi pregătească
Georgiana Brudaru, Head of Recruitment & Permanent Placement, International Work Finder
AI creează și noi tipuri de joburi
Vorbim despre specialiștii care știu să lucreze cu date, să gestioneze sisteme tehnologice sau să integreze AI în procesele de business și care devin tot mai căutați.
Piața muncii nu va fi dominată doar de tehnologie. Abilitățile umane, precum gândirea critică, comunicarea, managementul echipelor sau relația cu clienții rămân extrem de importante
Georgiana Brudaru, Head of Recruitment & Permanent Placement
Georgiana Brudaru susține că Inteligența artificială transformă deja multe domenii, însă punctează că este mai corect să vorbim despre o transformare a rolurilor, nu despre dispariția totală a acestora.
- "În general, activitățile care presupun procese repetitive sau analiză standardizată sunt cele mai expuse. De exemplu, anumite activități din contabilitate, analiză de date de bază, suport administrativ sau procese de back-office pot fi automatizate într-o măsură mai mare.
- În activitatea noastră de recrutare pentru candidați români, vedem deja această tendință în domenii precum serviciile financiare, suportul pentru clienți sau anumite roluri administrative, unde tehnologia începe să preia o parte din sarcini. În acest context, angajatorii caută tot mai mult profesioniști cu discernământ, deschiși la schimbare, dispuși să învețe tehnologii noi și să identifice modalități inteligente de a le utiliza în activitatea lor.
- De exemplu, în zona financiară, nu se mai caută doar persoane care să pregătească rapoarte, pentru că aceste task-uri pot fi astăzi automatizate sau externalizate mult mai ușor, ci, mai ales, profesioniști care pot interpreta aceste date, care înțeleg contextul în care sunt generate și care știu să identifice indicatorii relevanți pentru deciziile de business. În multe organizații, valoarea adăugată vine din capacitatea de analiză, din gândirea critică și din abilitatea de a transforma informația în insight util pentru companie", a explicat aceasta.
Adaptarea continuă, cea mai importantă lecție pentru piața muncii
Economia și tehnologia evoluează rapid, iar companiile și angajații care reușesc să țină pasul cu aceste schimbări reprezintă și cei care vor rămâne competitivi, susține specialistul în recrutare.
"Din perspectiva noastră, la International Work Finder, vedem că organizațiile care investesc în dezvoltarea oamenilor lor reușesc să treacă mai ușor prin perioadele dificile. Recalificarea și dezvoltarea competențelor interne sunt adesea mai eficiente decât înlocuirea constantă a angajaților.
La nivel individual, oamenii trebuie să rămână deschiși către învățare. Nu este vorba neapărat despre programe academice lungi, ci despre competențe practice, digitale sau tehnice, care sunt relevante pentru piața actuală.
În același timp, colaborarea dintre mediul privat și autorități este esențială. Politicile publice trebuie să susțină reconversia profesională, educația continuă și conectarea sistemului de învățământ la nevoile reale ale economiei", a explicat specialistul în recrutare.
La nivel individual, oamenii trebuie să rămână deschiși către învățare
Georgiana Brudaru, Head of Recruitment & Permanent Placement