Spre deosebire de anii trecuți, evoluția pandemiei de COVID-19 schimbă regulile de desfășurare a Black Friday și obligă magazinele online la pregătiri mai ample și mai din timp, cu resurse mai mari.

Estimăm, anul acesta, o creștere de aproximativ 20% a vânzărilor realizate în perioada de Black Friday față de BF-ul trecut. Investiția de la începutul anului în sistemul de management al depozitului ne permite să creștem stocurile acum cu 50% și, prin urmare, să livrăm mai rapid produsele comandate.

Mihai Pătrașcu, CEO evoMAG

evoMAG a reorganizat și activitatea de recepție a mărfii și de procesare a coletelor, organizând 3 locații de recepție și 3 locații de procesare a coletelor, concomitent cu creșterea numărului de angajați.

Cum a schimbat COVID-19 comportamentul consumatorului

Totodată, schimbarea comportamentului de consum generat de pandemia de COVID-19, transformă și Black Friday-ul din 2020. Decizia de achiziție are loc mai rapid, consumatorii nu mai au nevoie de multe interacțiuni cu produsul înainte de a-l cumpăra și sunt mai obișnuiți cu cumpărăturile online. Totodată, așteptările acestora sunt mai mari – vor produsele cât mai repede și se așteaptă ca toată experiența de cumpărare să fie cât mai plăcută, iar procesul de comandă al produselor să se desfășoare rapid și fără erori.

„De BF 2020 ne așteptăm la mai multe sesiuni de achiziții ca în trecut, aceiași clienți alegând să cumpere de mai multe ori”, mai spune Mihai Pătrașcu, menționând că, în perioada de Black Friday, traficul pe evoMAG.ro va crește cu aproximativ 30%, la peste 2,6 milioane de sesiuni.

De asemenea, plata cu cardul va fi mai des folosită anul acesta de Black Friday față de anul trecut, estimarea fiind ca una din două comenzi să fie plătită online, cu cardul.

evoMAG este una dintre cele mai importante companii din industria de comerț electronic din România. Magazinul online comercializează peste 170.000 de produse din domeniile IT&C, electrocasnice, auto, de îngrijire personală, sport & fitness, asigurări și produse destinate nou-născuților. evoMAG.ro este vizitat zilnic de peste 60.000 de persoane, iar peste 80% dintre clienți ar recomanda magazinul pentru calitatea serviciilor oferite. evoMAG este companie românească de familie, fondată în 2005, de Mihai Pătrașcu, care ocupă, în continuare, poziția de director general.

Sursa foto: Shutterstock