”Dacă atunci când am jucat fotbal am încercat să fiu inovator și nu am reușit pentru că aceasta era partea lui Gică Hagi, am încercat să o fac după aceea în business. Acum câțiva ani de zile am investit împreună cu mai mulți parteneri într-o societate de dezvoltare de tehnologie în lumea sportului, iar TennisWin este o primă lansare în acest sens, mai urmează proiecte pe zona de fotbal și auto-moto”, a precizat Gică Popescu, unul dintre fondatorii companiei din spatele TennisWin și președintele consiliului de administrație.

TennisWin Social MarketPlace aduce în același loc o platformă de e-commerce și una socială. Utilizatorii au acces la o rețea de socializare proprie care le oferă contextul pentru a-și crea propria comunitate și a-și impărtăși pasiunea și totodata pot achiziționa produse și servicii specifice întregului univers al tenisului.

”Ca diferențiator față de alte platforme existente în acest moment, TennisWin este gândită să aducă lumea tenisului într-un singur loc - jucatori profesionisti si amatori, antrenori, terenuri, echipamente si servicii- și să facă cât mai accesibilă întreaga experiență legată de tenis. Platforma este structurată pe două direcții – o rețea socială dedicată și un marketplace. Iubitorii tenisului vor putea comunica între ei, vor dezbate cele mai interesante subiecte legate de tenis și vor afla noutăți din activitatea profesională a campioanei noastre și a altor jucători din circuitele ATP și WTA” precizează reprezentanții platformei.

TennisWin: platforma nu va face bani din publicitate, ci din zona de e-Commerce

TennisWin

Rețeaua socială TennisWin nu va afișa publicitate. Monetizarea nu se va face din publicitate, ci din zona de e-Commerce și platforma va conține doar feed-uri legate de tenis.

”Odată reveniți de pe teren pot accesa rețeaua socială pentru a publica fotografii sau împărtăși impresii de joc cu alți jucători. Obiectivul pentru primul an este să devină cea mai avansată aplicație dedicată tenisului, cu soluții concrete și dorite de jucători, antrenori, manageri de terenuri de tenis și de magazinele online specializate”, precizează reprezentanții platformei.

„Când am decis să creăm TennisWin am pornit de la motivația fiecăruia dintre noi atunci când cumpărăm online: nevoia și pasiunea. TennisWin este legătura între virtual și real, între digitalizarea modernă și sportul fizic, între pasiunea pentru socializare, informare de calitate și activitățile comerciale, nevoi, subordonate pasiunii. Am gândit TennisWin ca punctul de intersecție între jucători, antrenori, proprietari terenuri, doar pasionați care nu joacă (sunt mulți) și magazinele care vând produse sportive, în special cele dedicate tenisului sau servicii conexe tenisului. Platforma vine în sprijinul comunității de tenis din România cu o aplicație gratuită, care oferă funcționalități de socializare și achiziție de echipamente, produse și servicii. TennisWin este gândită ca o aplicație globală de la bun început, iar România este locul de unde se lansează „racheta”. Planurile noastre includ, însă, și alte sporturi de interes pentru public unde dorim să dezvoltăm astfel de Social MarketPlace-uri de nișă, dedicate unui segment extrem de targetat de pasionați de sport care devin, în același timp, empowered clients.”, a declarat Marius Tudor(foto), CEO Tennis Social MarketPlace Holding.

tennisWin

Platforma poate fi găsită AICI, iar în luna octombrie este pregătită lansarea aplicațiilor mobile în AppStore și Google Play.

„Pasiunea pentru tenis și dorința de a fi mai aproape de comunitatea iubitorilor de tenis m-au făcut să mă alătur proiectului TennisWin. Promovarea unei rețele sociale dedicată pasionaților de tenis este un lucru natural, deoarece mă identific cu această pasiune și acest sport care m-a adus către performanță. Este un proiect ambițios și sper că atât fanii mei, cât și cei ai tenisului în general, să găsească aici acel loc special în care va fi vorba doar despre tenis. Visul meu este să sprijin copiii talentați și ne-am propus ca TennisWin să facă acest lucru în următorii ani prin înființarea unei Academii de Tenis (TWIN) care să sprijine copiii cu potențial care nu au resurse pentru a ajunge la performanță. Este nevoie să investim în sport și în copii. Pentru mine tenisul este pasiune pură și mereu voi da mai departe acest mesaj – faceți sport și faceți ceea ce vă place! Așa că, ne vedem pe TennisWin, iar apoi ne vedem pe teren!”, a declarat Simona Halep.

TennisWin este un brand al Tennis Social MarketPlaces Holding Ltd și își propune să ajungă pe piața din Europa în vara anului următor, urmând ca în următorii doi ani să își consolideze poziția în Marea Britanie, Franța, Germania, Spania, Italia, Elvetia, Suedia, Olanda, Belgia, Polonia, Austria, Grecia, Serbia, Croația, Rusia și Ucraina - țări cu tradiție în tenis. După o extindere globală estimată la 5-6 ani, TennisWin estimează 5 milioane de utilizatori în rețeaua socială.

Sursa foto: Tennis Win