A plecat de la punctul în care comenzile zilnice le putea număra pe degetele de la o mână și a ajuns la un volum de sute de comenzi. Au fost mai multe momente importante în dezvoltarea business-ului Librex.ro, dar parcă niciunul nu a fost mai important decât în perioada pandemiei, când cel care a fondat și conduce afacerea Librex.ro a luat o decizie care a impulsionat veniturile firmei sale.

Wall-Street.ro a vorbit cu Ionuț Radu (foto), fondatorul Librex.ro, pentru a afla mai multe despre cum și-a dezvoltat business-ul și până unde a ajuns.

Ionut Radu - fondator Librex.ro(sursa foto: Librex.ro)

Totul a pornit de la pasiunea mea pentru cărți”, își începe Ionuț povestea. „Ea m-a condus să obțin primul job chiar în acest domeniu, pentru ca mai apoi, în urma know-how-ului și a experienței acumulate, să pornesc pe cont propriu și să fiu chiar eu cel care scrie o poveste, aceea a companiei Librex. Aveam 27 de ani când am pornit Librex, se întâmpla în luna august a anului 2010. Fără parteneri, fără asociați. Doar eu, know how-ul și o investiție de 30.000 de euro”.

Deși mediul online nu mai era o noutate absolută pentru România, e-commerce-ul încă nu era foarte dezvoltat, așa că a trebuit să descopere o dată cu piața ce trebuie făcut și ce nu.

„Provocarea pe care cred că mulți antreprenori din generația mea au resimțit-o a fost familiarizarea și ținerea pasului cu industria de e-commerce care, la acea vreme, se afla într-un stadiu incipient de dezvoltare în piața din România.

A fost nevoie să înțeleg caracteristicile publicului care comandă online și, mai ales, cum să le adresez nevoile, cum să fiu competitiv la nivel de servicii și de ofertă, dar și cum să îi targetez. Deși această piață a avut întotdeauna un ritm de creștere anual de 20 – 30%, am înțeles că, fără inițiativă și capacitate de adaptare la nevoile în continuă schimbare ale clienților, va fi greu să reușești”, ne-a mai explicat fondatorul Librex.ro.

Business-ul Librex a accelerat puternic după primii 5 ani de la înființare

Și tocmai pentru că știa că trebuie să aibă inițiativă și să lucreze în continuare la construirea acestui business, Ionuț Radu a înțeles că trebuie să investească mai mult în Librex.ro. Nu există profit fără investiții în niciun business, iar cel de librărie online nu face excepție de la această regulă.

„Site-ul a beneficiat de o investiție inițială de 10.000 de euro pentru ca, în timp, investiția cumulată să ajungă undeva la 300.000 de euro. Un punct de cotitură a venit în anul 2015, atunci când am migrat magazinul pe platforma de e-commerce Avanticart, din nevoia de a integra procesele de WMS, facturare, gestiune stocuri, dar și multe alte aspecte care țineau de partea de marketing”, ne-a mai explicat el.

Din ce ne povestește fondatorul Librex.ro, în primii 5 ani, afacerea Librex a fost un demers pe care l-a dus în paralel cu jobul său de zi cu zi, așa că momentul în care a început să tureze motoarele la capacitate maximă a fost 2015, când a trecut propriul business pe primul loc.

Afacerea mergea bine, așa că Ionuț Radu a continuat să creadă în business-ul său și să investească mai mult timp și bani, ceea ce a dus la o creștere de 80 de ori a volumului de comenzi în acești 12 ani.

„Încă de la început am fost convins că ideea afacerii este bună, însă evoluția accelerată a început să se simtă abia în 2015, când am făcut din Librex o prioritate. Dacă în primele luni de activitate înregistram aproximativ 5 comenzi pe zi, astăzi gestionăm o medie de 400 de comenzi zilnice.

Cifra de afaceri a crescut progresiv până în anul 2019, la o valoare de aproximativ 350.000 euro, pentru ca, în 2020 și în 2021, să atingă vârfuri absolute de 975.000 de euro, respectiv 1,5 milioane de euro”, ne-a mai spus antreprenorul.

Aproape 12 ani mai târziu, Librex.ro face mai mult decât să vândă cărți. Ca majoritatea site-urilor de profil din România, au adăugat de-a lungul timpului mai multe produse care sunt vândute de obicei prin librării, fie ele fizice sau online, cum ar fi jucării sau cadouri. În 2016, bussines-ului principal i s-a alătura și componenta de editare de carte.

(Sursa foto: Librex.ro)

Ce s-a întâmplat în 2020 de a „explodat” afacerea Librex?

După cum probabil știți mulți dintre voi, business-urile online au început să „înflorească” în pandemie, deschizând oportunități noi pentru magazinele online de toate felurile, în condițiile în care măsurile sanitare impuse de autorități au îngrădit posibilitățile de deplasare prin locurile publice.

Cum românii s-au îndreptat către orice puteau cumpăra de pe internet, cărțile au intrat și ele pe lista de cumpărături online, dar în cazul Librex.ro cel mai mult a contat o decizie pe care Ionuț Radu a considerat-o ca fiind benefică pentru business-ul său, deși poate că alții ar fi preferat să nu o ia pentru a face economii într-o perioadă în care se vorbea că vor veni vremuri grele.

„Cel mai important factor a fost oferirea transportului gratuit la orice comandă, timp de 1 an de zile, încă din prima zi de stare de urgență din 2020. M-am dorit să fiu solidar cu cititorii, dar nu preconizam un asemenea impact asupra vânzărilor. La nivel de cifră de afaceri, am încheiat anul 2020 cu 182% creștere vs 2019 (de la 345.000 euro, la 973.000 euro)”, ne-a mai spus fondatorul Librex.ro.

Apoi, business-ul s-a dezvoltat datorită creșterii exponențiale a bugetului de marketing și abordării tuturor canalelor de marketing esențiale pentru genul acesta de business (ads, afiliere, influenceri, PR, canale social media, newsletter, advertoriale)”,

Potrivit lui, la nivel operațional, au început să dezvolte parteneriate cu mai multe firme de curierat și au răspuns cererilor din piață lansând serviciul de transport internațional. La acestea s-a adăugat și îmbunătățirea sistemului de management al depozitului, fapt ce i-a ajutat foarte mult pe partea de logistică.

Nu în ultimul rând, ne-a mai spus Ionuț Radu, stabilitatea și dezvoltarea companiei au depins foarte mult de deciziile în ceea ce privește componenta de HR, mulți dintre colegii din firmă fiind parte din echipa Librex de mult timp.

Ce așteptări are pe viitor de la business-ul Librex

Cum activitatea magazinului online este una solidă și pare că se bucură de o inerție pozitivă, următoare etapă de dezvoltare a business-ului Librex se îndreaptă și către alte orizonturi, în condițiile în care, acum șase ani, Ionuț Radu a luat decizia lansării unei edituri, mânat de încrederea pe care o are în potențialul business-urilor sale.

Încrederea, de orice natură, se construiește în timp, dar ea este dependentă și de anumiți factori favorabili. În ceea ce privește Librex, experiență există. De asemenea, piața este în continuă dezvoltare, chiar dacă a devenit mult mai competitivă, dar, în acest caz, ne bazăm pe experiență și pe know-how. Și echipa pe care o avem ne oferă încrederea necesară că vom continua să ne dezvoltăm.

În viitorul apropiat vom extinde oferta cu titluri în format eBook și audiobook, iar, la nivel de strategie, ne vom concentra din ce în ce mai mult pe activitatea de editură”, ne-a mai spus Ionuț Radu.

Sursa foto: Librex