„Povestea noastră a început în 2007 cu o investiție de 10.000 euro, afacere care inițial s-a axat pe nișa de telefoane dual SIM. Era un segment insuficient acoperit la acea vreme și asta m-a motivat cel mai mult pentru că a fost ceva foarte nou pentru acea perioadă (...) Privind acum în urmă, afacerea a început după ce mi-am cumpărat un telefon dual SIM, din necesitate, pentru că aveam atunci două cartele, dar și două telefoane. Telefonul cumpărat a fost unul relativ simplu, cu butoane, touch screen și pen, dar era ceva wow pentru 2007. Când am început să-l folosesc, evident că toată lumea din jur mă întreba `ce telefon ai, de unde îl ai` și era ceva nemaivăzut. Și atunci, cumva, s-a produs un click în mintea mea” a declarat pentru wall-street.ro Ioana Szentlaszloi.

Pe măsură ce anii au trecut, diversitatea modelelor și-a spus cuvântul, iar DualStore.ro a trebuit să țină pasul cu gadget-urile de ultimă generație, dar și cu cererea accelerată pentru dispozitive din ce în ce mai variate. Însă surpriza ultimilor ani, la nivel de trenduri, a fost, fără îndoială, avântul smartphone-uri rezistente şi impermeabile, indicatori care s-au transformat în zone de interes pentru producătorii din toată lumea. Pe o piață competitivă, în care atenția se îndreaptă aproape constant către modele de iPhone și Samsung, surpriza ultimilor ani au reprezentat-o cu totul și cu totul alte tipuri de smarphone-uri.

De curând, telefoanele ieftine și rezistente au căpătat o popularitate extrem de mare în rândul utilizatorilor care își doresc ca gadget-urile lor să fie în acord cu stilul lor alert de viață. Această tendință a accelerat vânzarea telefoanelor rezistente cu peste 30% în primele șapte luni din 2023, față de aceeași perioadă a anului trecut, conform datelor de la DualStore.ro, un magazin online care a sesizat încă de la început oportunitatea pe acest segment. Pentru români, analizele realizate de companie arată că factorii cei mai importanți în alegerea unui telefon rezistent sunt redați de rezistența la praf și la apă, bateria de mare capacitate, specificațiile de top, camera termică și prețul redus.

Noi comercializăm telefoane rezistente, asta ne diferențiază pe noi (...) În timp am devenit unici importatori autorizați și oficiali pentru mai multe branduri, mai ales de telefoane rezistente, de la UleFone, Blackview, Oukitel, AGM, Blue audio. Pentru acesta din urmă deja am înregistrat această marcă la OSIM.

Ioana Szentlaszloi, cofondatoarea DualStore.ro

În portofoliul DualStore.ro se regăsesc peste 500 de modele de telefoane de la 8 producători: Xiaomi, Doogee, Ulefone, Oukitel, Blackview, Samgle, AGM, F150, iar pentru ultimii șapte, compania este importator, seller și oferă service autorizat, lucrând direct cu fabricile din China. Pe lângă telefoane mobile (smart, rezistente, clasice), compania comercializează în prezent mai multe tipuri de produse: camere auto de bord, gadget-uri, trotinete şi biciclete electrice, la tablete PC, laptop-uri, media playere cu Android, proiectoare, ceasuri smart, brățări fitness şi căști audio.

„În septembrie 2022 am investit în dezvoltarea aplicației iSEN pentru iSEN mobility pentru trotinete electrice, aplicație care a fost finalizată în ianuarie 2023. Am dezvoltat-o special pentru clienții care au achiziționat trotinete electrice de la noi, cât și pentru potențialii clienți, de ce nu? Investiția a fost de 30.000 de euro în această aplicație. O poate descărca oricine din Google play sau iOS. În acest moment nu cunoaștem un producător român de trotinete care să aibă o aplicație dedicată în acest sens”, precizează cofondatoarea DualStore.ro.

Deși contextul economic incert din ultimii ani, generat și de pandemie și de război și-au spus cuvântul în mediul de business, în toate sectoarele de activitate, antreprenoarea din Baia Mare spune că a trecut cu brio de obstacole, prin „organizare, răbdare și perseverență”. „Din fericire nu am avut nicio decizie neinspirată pentru că de obicei gândesc foarte mult lucrurile înainte. Sunt și am fost autodidact în antreprenoriat”, spune Ioana Szentlaszloi.

În viteză spre marketplace-uri, cu produse proprii

Deși primele produse comercializate cu care DualStore.ro și-a făcut un renume au fost telefoanele dual SIM, afacerea născută în Baia Mare a vrut să-și lase amprenta pe piață cu un brand propriu. Așa s-a născut iSEN, marcă sub care, din 2021, se regăsesc diferite produse, de la trotinete şi biciclete electrice, căști audio cu bluetooth și până la ceasuri smart, camere auto DVR, dar și alte gadget-uri.

În prezent, portofoliul iSEN se bucură de peste 250 de produse, începând de la ceasuri smart la căști audio, TV box-uri, gimbal-uri (n.red. stabilizatoare pentru telefoane) și până la oglinzi electrice auto și proiectoare. Ce a fost nou pentru noi acum doi ani și ce a reprezentat și o provocare totodată au fost trotinetele și bicicletele electrice iSEN. Au fost foarte căutate și au avut un foarte mare succes de care ne-am bucurat. Avem acum șase modele de trotinete electrice și trei modele de biciclete electrice.

Ioana Szentlaszloi, cofondatoarea DualStore.ro

Ioana Szentlaszloi spune că una dintre cele mai inspirate decizii pe care le-a avut de-a lungul timpului, în afacere, a fost aceea de a vinde produsele pe marketplace-uri, unde a obținut o vizibilitate sporită și și-a deschis noi canale de vânzare.

„Prima decizie inspirată a fost intrarea pe marketplace-uri în România. Am început colaborarea cu eMAG în 2016, după care, acum doi ani pe cea cu evoMAG și anul trecut am început parteneriatul cu Flanco și Decathlon. Totuși, cea mai bună și inspirată decizie a fost lansarea brandului propriu iSEN, pe care mi l-am dorit foarte mult, am gândit foarte mult totul înainte s-o fac pentru că eram conștientă că e nevoie de timp să fac cunoscut brandul”, povestește cofondatoarea DualStore.ro.

Ebay și Amazon, liderii globali ai comerțului electronic se află pe lista de „must-have” pentru cei de la DualStore.ro, pentru listarea produselor sale.

„Planurile noastre includ în primul rând diversificarea produselor din brand-ul iSEN, pentru că aici vrem să creștem foarte mult. Ne-am propus și estimăm o creștere cu cel puțin 30% pentru 2024 vânzări pentru produsele iSEN. De asemenea, ne mai dorim extinderea pe marketplace-uri din Europa”, mai spune Ioana Szentlaszloi.

Un viitor optimist

Recent, DualStore.ro a lansat stații electrice portabile și panouri solare portabile. Categoria vizează atât utilizatori de pe piața locală, cât și din Ucraina, unde furnizarea electricității este limitată de la declanșarea războiului. Reprezentanții DualStore.ro estimează pentru acest segment o creştere cu aproximativ 30% până la finalul lui 2023.

„Acum sunt mândră să pot spune că în cei 16 ani de activitate, afacerea a început de la vânzări de 50.000 de euro pe an și am reușit să ajungem la o cifră de afaceri în 2023 de peste 2 milioane de euro”, a concluzionat Ioana Szentlaszloi.

Pentru 2024, DualStore.ro pregătește lansarea unui telefon și a unei tablete brand propriu iSEN pentru care a bugetat o investiție de circa 150.000 de euro. De asemenea, tot pentru anul viitor, DualStore.ro are în plan să investească 100.000 de euro pentru lansarea unor noi modele de trotinete electrice și biciclete electrice, segment în care a investit deja până acum 40.000 euro.

Sursa foto: Wall-street.ro