Flote auto tot mai mari, dar nu și mai verzi

Companiile din România sunt în continuare încrezătoare în creșterea dimensiunilor flotelor, arată Arval Mobility Observatory – Barometrul Flotelor și Mobilității 2023. Aproape 9 din 10 companii anticipează că flota lor va rămâne stabilă sau va înregistra chiar o creștere în următorii trei ani, în concordanță cu tendințele europene.

De asemenea, 63% dintre companiile din România au implementat deja sau iau în considerare implementarea a cel puțin unei tehnologii alternative în următorii trei ani în flota de autoturisme. Aceste tehnologii includ vehicule hibride (HEV), vehicule hibride plug-in (PHEV) și vehicule electrice cu baterie (BEV).

În ciuda progresului în adoptarea tehnologiilor alternative de combustibil în comparație cu anii precedenți, companiile românești se situează sub nivelul mediu european. În prezent, 30% dintre companiile românești utilizează cel puțin o tehnologie alternativă pentru autoturisme, în comparație cu media europeană de 58%.

De asemenea, peste 60% dintre companiile din România utilizează deja sau iau în considerare adoptarea a cel puțin uneia dintre aceste tehnologii în următorii trei ani, comparativ cu media europeană de 77%.

De ce ezită companiile românești să folosească mașini electrice

Principalele obstacole pentru companiile românești care nu iau în considerare adoptarea vehiculelor electrice cu baterie sunt prețurile de achiziție ridicate și nivelul redus al infrastructurii de încărcare. Ca urmare, tranziția energetică pentru aceste companii este mai lentă decât nivelul european. Cu toate acestea, considerațiile economice, cum ar fi costul redus al carburantului și costul total de proprietate comparabil cu alternativele pe benzină sau motorină, precum și impactul redus asupra mediului, rămân principalele motive pentru accelerarea tranziției energetice în următorii trei ani. În prezent, cele mai utilizate tehnologii alternative de combustibil pentru autoturisme în România sunt cea hibridă (16% dintre companii) și cea hibrid plug-in (14% dintre companii).

Studiul evidențiază, de asemenea, faptul că 64% dintre companiile din România au implementat deja cel puțin un sistem de mobilitate pentru angajații lor, în timp ce 90% dintre acestea au planificat investiții sau intenționează să investească în astfel de scheme de mobilitate în următorii trei ani.

Arval este fondat în 1989 ca parte a grupului BNP Paribas în divizia Retail Banking & Services, fiind specializat în soluții de mobilitate sustenabilă.

Sursa foto: Unsplash