Efectele schimbărilor climatice sunt resimţite de români, iar aceştia declară că se simt ameninţaţi în special de valurile de căldură (43%), de secetă (25%), furtuni (12%), inundaţii (3%), dar şi de incendiile de vegetaţie (1%), conform celui mai recent studiu sociologic realizat de IRES, la solicitarea UNSAR.

Pentru al doilea an consecutiv, valurile de căldură înregistrează o dinamică importantă din punct de vedere al efectelor resimţite de români, cu o creştere de 10% faţă de studiul realizat anul trecut.

Conform aceleiaşi cercetări sociologice, pentru a diminua impactul schimbărilor climatice, atât din punct de vedere financiar, cât şi pentru a proteja mediul înconjurător, printre principalele măsuri la care au apelat românii se numără: utilizarea becurilor eficiente energetic (91%), colectarea selectivă a deşeurilor (86%), reciclarea materialelor reutilizabile şi folosirea ambalajelor şi a pungilor biodegradabile (81%).

Achiziţia de electrocasnice cu un consum redus de energie se numără, de asemenea, printre măsurile menţionate de români (79%), alături de izolarea termică a locuinţei (74%), utilizarea metodelor alternative de transport (64%), achiziţia sau utilizarea unei maşini mai puţin poluante (21%), dar şi montarea de panouri solare pe acoperişurile locuinţelor (10%).

Sursa foto: Unsplash