India a convocat o echipă de experți medicali în sudul statului Andhra Pradesh, după ce o boală misterioasă a ucis o persoană și a trimis în spital câteva sute, scrie Digi24.

Un reprezentant al partidului de guvernământ Bharatiya Janata a declarat că analizele preliminare de sânge au relevat cantități mari de plumb și nichel.

Pacienții au prezentat simptome diverse, de la greață la convulsii și leșin, spun medicii. Iar acest lucru se întâmplă în timp ce India se luptă cu un număr mare de cazuri de coronavirus. Andhra Pradesh a fost unul dintre cele mai afectate state, cu peste 800.000 de cazuri, a treia cea mai mare cifră din țară. Însă COVID-19 nu pare să fie cauza spitalizărilor în weekend. Ministrul Sănătății din statul respectiv, Alla Kali Krishna Srinivas, a spus că toți pacienții au fost testați pentru coronavirus, iar rezultatele au fost negative.

Srinivas a spus că probele de sânge ale pacienților nu au evidențiat nicio dovadă a unei infecții virale.

Am exclus contaminarea apei sau poluarea aerului drept cauză, după ce oficialii au vizitat zonele în care oamenii s-au îmbolnăvit", a spus el. „Este o boală misterioasă și doar analiza de laborator va dezvălui ce este."

Boală cu metale grele

Însă, Narasimha Rao, reprezentant al partidului de guvernământ, a trimis un mesaj jurnaliștilor locali în care a spus că analizele preliminare de sânge, efectuate de Institutul de Științe Medicale din Delhi, au arătat că majoritatea probelor conțin plumb, nichel și alte metale grele.

Într-o declarație publicată de ministerul indian al Sănătății, se spune că vicepreședintele Venkaiah Naidu a trimis la Eluru, unde s-au produs majoritatea îmbolnăvirilor, o echipă de experți.

Oficialii au declarat că până acum au fost internate 500 de persoane, 300 dintre ele fiind între timp externate. 19 sunt în stare gravă și au fost transferate la spitale mai mari, pentru tratamente complexe.

Jaganmohan Reddy, înalt oficial indian, a vizitat spitalul guvernamental Eluru și s-a întâlnit cu pacienții aflați în tratament.

Experții Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) sunt, de asemenea, așteptați să sosească în Eluru pentru investigații suplimentare.

Partidul de opoziție Telugu Desam a cerut o anchetă asupra incidentului, insistând că sursa îmbolnăvirilor misterioase ar fi contaminarea.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri