Jucătoarea de tenis Simona Halep, numărul 3 mondial, şi-a anunţat, vineri, pe un site de socializare, retragerea de la turneul de Mare Şlem de la Wimbledon pe care l-a câştigat în urmă cu doi ani.

"Cu mare tristeţe îmi anunţ retragerea de la turneul de la Wimbledon, nefiind încă refăcută complet după accidentarea la gambă. Am dat totul pentru a fi pregătită să joc la Wimbledon şi după amintirile speciale de acum doi ani eram încântată şi onorată să revin pe acest teren din postura de campioană en titre. Din păcate, corpul meu nu a cooperat aşa că sunt nevoită să păstrez acest sentiment pentru anul viitor", a scris Halep într-un mesaj pe contul personal de Instagram, potrivit Agerpres.

"Pot spune sincer că sunt dezamăgită şi supărată că sunt nevoită să iau această decizie. Ultima perioadă a fost una dificilă pentru mine, dar ratarea a două turnee de Mare Şlem a făcut-o cu atât mai grea din punct de vedere mental şi fizic. Voi vedea ce îmi rezervă viitorul, dar sper ca această perioadă să mă transforme într-o persoană şi un sportiv mai puternic. Mulţumesc organizatorilor pentru înţelegere şi susţinere", a adăugat Halep.

Pe 12 mai, Simona Halep a fost nevoită să abandoneze în turul al doilea la Roma, la scorul de 6-1, 3-3, 0-30 cu germanca Angelique Kerber, după 57 de minute de joc. Din cauza accidentării suferite la gambă, Halep a ratat turneul de la Roland Garros.

Al treilea turneu de Mare Şlem al anului, cel de la Wimbledon, în care Halep este campioana en titre (titlu câştigat în 2019; ediţia 2020 a fost anulată, n. red.), se va desfăşura între 28 iunie şi 10 iulie.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri