Guvernul a aprobat acordurile de asociere cu Uniunea Europeana ale Republicii Moldova, Ucrainei si Georgiei, premierul Victor Ponta afirmand ca vrea ca Romania sa fie prima tara care ratifica aceste acorduri si atentionand ca Republica Moldova, in special, va fi supusa unor presiuni din partea Rusiei pentru faptul ca a semnat acest acord.

Guvernul a aprobat documentele sambata, in sedinta speciala, prin proiecte de legi care vor fi transmise Parlamentului spre a fi adoptate saptamana viitoare, in sesiune extraordinara, potrivit Mediafax.

Ponta a precizat ca a discutat cu premierul moldovean, Iurie Leanca, acesta informandu-l ca Guvernul de la Chisinau s-a reunit tot sambata dimineata, pentru propriile proceduri aferente acestui acord. "Din punctul meu de vedere, in special Moldova va avea o perioada de presiuni din partea Rusiei pentru faptul ca a semnat acest acord si eu cred ca prima tara care are datoria sa faca, nu sa dea din gura, sa vorbeasca, cum s-a intamplat zece ani, vorbe goale, ci chiar sa faca ceva este Romania", a spus Ponta.

El a cerut ministrilor ca, in urmtoarele saptamani, sa intensifice procedurile de aprobare a acordurilor bilaterale cu Moldova pentru domeniile pe care le gestioneaza. Republica Moldova, Ucraina si Georgia au semnat, vineri, acorduri de asociere cu Uniunea Europeana.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri