Ministrul Justitiei Raluca Pruna a declarat, miercuri, ca si-a propus ca faca operationala Agentia Nationala de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, institutie prin care se va urmari recuperarea prejudiciilor cauzate prin infractiuni, pana la sfarsitul lunii iunie.

"Eu mi-am stabilit, impreuna cu echipa extraordinara din Ministerul Justitiei care a lucrat la acest proiect, un termen foarte ambitios si am promis ca la sfarsitul lui iunie anul acesta, deci in primul semestru, ea va fi operationala", a declarat Raluca Pruna, la Digi24, intrebata in ce stadiu este Agentia de recuperare a prejudiciilor, noteaza Mediafax.

Raluca Pruna a mai spus ca cel mai important lucru in materia "infractionalitatii gulerelor albe" este recuperarea banilor. Plenul Camerei Deputatilor a adoptat, pe 11 noiembrie, proiectul de lege privin infiintarea Agentiei de recuperare a prejudiciilor, cu 221 de voturi "pentru", 9 abtineri si 1 vot "impotriva". Presedintele Klaus Iohannis a promulgat legea o luna mai tarziu.

In 13 octombrie, proiectul de lege a fost respins de Senat, fiind inregistrate 66 de voturi "pentru", 6 abtineri si 36 de voturi "impotriva". Numarul voturilor favorabile inregistrate a fost insuficient pentru adoptarea unei legi cu caracter organic. Pentru aprobare, proiectul de lege ar fi trebuit sa fie votat de minimum 84 de senatori

In dezbaterile din Comisia juridica a Camerei Deputatilor numele agentiei a fost modificat, devenind astfel Agentia Nationala de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, in loc de Agentia Nationala de Administrare a Bunurilor Sechestrate, asa cum era initial. Agentia urmeaza sa fie condusa de un director general, judecator, procuror sau personal de specialitate juridica asimilat judecatorilor si procurorilor, numit prin ordin al ministrului Justitiei.

Spre deosebire de forma initiala a legii, care stipula ca, pentru a fi numit director general al Agentiei, persoana respectiva trebuie "sa nu faca si sa nu fi facut parte, in ultimii 5 ani, din niciun partid politic, formatiune sau alianta politica", deputatii au decis modificarea articolului astfel incat directorului general al Agentiei trebuie doar "sa nu faca parte din niciun partid politic, formatiune sau alianta politica".

In forma adoptata de plenul Camerei Deputatilor, bunurile imobile intrate, prin confiscare, in proprietatea privata a statului pot fi transmise cu titlu gratuit in domeniul privat al unitatilor administrativ-teritoriale, la cererea consiliului judetean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucuresti sau a consiliului local, dupa caz, prin hotarare a Guvernului, initiata de Ministerul Finantelor Publice la propunerea Agentiei, pentru a fi utilizate pentru obiective de natura sociala.

Sursa foto: Mediafax Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri