Cum funcționează plățile prin agenți AI și ce limite trebuie să stabilească utilizatorii
Într-un interviu realizat la Future Banking Summit, reprezentantul VISA a explicat cum schimbă agenții AI relația dintre consumatori, comercianți și bănci, dar și ce trebuie să urmărească un client înainte să lase un astfel de instrument să facă o plată.
Acesta punctează că schimbarea începe înainte de momentul tranzacției. Mai exact, consumatorii folosesc agenți AI pentru alegerea produselor, comparații și recomandări, iar această tendință se va accelera și în anul următor, susține Alexandru Mihalache.
Pentru industria plăților, explică interlocutorul, evoluția aduce în prim-plan o preocupare deja existentă și anume reducerea pașilor pe care clientul trebuie să îi parcurgă pentru a finaliza o cumpărătură.
Obiectivul principal la care ne uităm în întregul ecosistem este simplificarea experienței de plată a consumatorului.
- Alexandru Mihalache, Products Director în România, Croația, Slovenia și Bulgaria Visa -
O tranzacție mai ușor de finalizat contează atât pentru cumpărător, cât și pentru comerciant și instituțiile financiare implicate în procesarea plății. Mai exact, explică reprezentantul Visa, consumatorul își dorește mai puține complicații, păstrând cel puțin același nivel de siguranță.
"Trendul este categoric în zona de continuare a digitalizării, optimizare și îmbunătățire a experienței de plată", a explicat Alexandru Mihalache.

De la introducerea datelor cardului la plăți tokenizate
Alexandru Mihalache a precizat că una dintre direcțiile urmărite de Visa este trecerea de la plățile online care presupun introducerea manuală a datelor cardului către modalități de plată tokenizate.
Completarea manuală a detaliilor cardului complică procesul de cumpărare și aduce riscuri suplimentare față de plățile tokenizate, consideră reprezentantul Visa.
Interlocutorul de la Future Banking Summit susține că reducerea acestor pași poate îmbunătăți experiența consumatorului, însă integrarea agenților AI adaugă o nouă cerință: sistemele trebuie să poată recunoaște în ce condiții acționează un agent în numele clientului.
Astfel, discuția despre o plată mai simplă ajunge și la limitele pe care utilizatorul le stabilește pentru asistentul său digital, a mai punctat Alexandru Mihalache.
Este important să mă uit și să văd dacă am posibilitatea să setez niște limite - un mandat clar în care agentul are voie să mă reprezinte, să facă tranzacții și să stabilesc foarte clar cadrul în care agentul are voie să mă reprezinte.
- Alexandru Mihalache, Products Director în România, Croația, Slovenia și Bulgaria Visa -
Cine decide ce poate cumpăra un agent AI
Reprezentantul Visa a mai adaugat că în comerțul asistat de agenți AI, consumatorul trebuie să poată defini mandatul în care instrumentul digital are dreptul să acționeze.
Acesta poate include limite de sumă și restricții privind tipurile de comercianți, a explicat Alexandru Mihalache, referindu-se la Visa Intelligent Commerce.
Permite consumatorului să seteze foarte clar cadrul în care agentul are voie să facă tranzacțiile - vorbesc de limite, sumă, tipul de comerciant etc.
- Alexandru Mihalache, Products Director în România, Croația, Slovenia și Bulgaria Visa -
Potrivit reprezentantului companiei, acest cadru include tehnologii prin care agenții pot utiliza în siguranță credențiale de plată tokenizate și pot autentifica tranzacțiile.
Un alt element menționat în interviu este Trusted Agent Protocol, prin care agenții pot fi identificați în ecosistem.
Alexandru Mihalache subliniază că respectarea intenției de cumpărare transmise de consumator este una esențială, iar tranzacția trebuie să urmeze mandatul primit, inclusiv condițiile stabilite în conversația cu agentul.
Pentru utilizator, asta înseamnă să poată delimita tranzacțiile pe care agentul le poate efectua în baza mandatului de cele pentru care trebuie să îi solicite o nouă autentificare.
Banca Transilvania și Brico Dépôt, exemplul unei plăți reale prin agent AI
România are deja un exemplu de tranzacție realizată în acest model. În interviul acordat, Alexandru Mihalache a indicat colaborarea dintre Visa, Banca Transilvania și comerciantul Brico Dépôt, în cadrul programului Visa Agentic Ready.
Reamintim că Banca Transilvania a anunțat că a finalizat prima sa plată inițiată de un agent AI în numele unui client la Brico Dépôt, pentru un produs Lego, într-o etapă-pilot europeană. Tranzacția a folosit date reale de card și infrastructura existentă a comerciantului.
Pentru Alexandru Mihalache, acest exemplu arată că tehnologia poate susține deja tranzacții în condiții reale, iar extinderea utilizării sale depinde și de conectarea participanților din piață la sistemele disponibile.
Una dintre primele tranzacții la nivel european și global într-un mediu real, cu un card real, la un comercian real, la Brico Dépôt. Din nou, un comerciant român care s-a integrat în acest ecosistem
- Alexandru Mihalache, Products Director în România, Croația, Slovenia și Bulgaria Visa -
La ce să fie atent consumatorul înainte să plătească printr-un agent AI
Primul aspect pe care reprezentantul Visa îl recomandă utilizatorilor este verificarea agentului pe care îl folosesc.
Ca și consumator ar trebui să fiu atent când folosesc un agent la a mă asigura că agentul este certificat în ecosistem
- Alexandru Mihalache, Products Director în România, Croația, Slovenia și Bulgaria Visa -
Urmează apoi verificarea mandatului, mai exact ce are voie să cumpere agentul, în ce limite și când trebuie să revină la utilizator pentru confirmare.
„Este foarte important să mă asigur că agentul transferă mai departe intenția mea de cumpărare întocmai conform conversației și mandatului pe care i le-am dat”, adaugă acesta.
Alexandru Mihalache susține că posibilitatea de a stabili limite este, astfel, una dintre condițiile pe care consumatorul ar trebui să le urmărească înainte de a folosi un agent pentru tranzacții.
La fel de clar trebuie să fie și momentul în care instrumentul îi solicită autentificarea pentru a continua plata.
Ce au de făcut băncile și comercianții
Pentru bănci, instituțiile care acceptă și procesează plățile și comercianți, prioritatea rămâne controlul consumatorului asupra tranzacției și siguranța acesteia, subliniază Alexandru Mihalache.
"Tehnologia este pregătită, sistemele sunt pregătite”, afirmă reprezentantul Visa, invocând tranzacția realizată împreună cu Banca Transilvania și Brico Dépôt.
Alexandru Mihalache menționează Visa Intelligent Commerce și Trusted Agent Protocol ca elemente ale infrastructurii pentru comerțul asistat de agenți AI.
Comercianții, băncile, emitenții și acceptatorii au deja disponibile sistemele pe care trebuie să le implementeze, la care trebuie să se conecteze
- Alexandru Mihalache, Products Director în România, Croația, Slovenia și Bulgaria Visa -
Concluzia discuției din cadrul evenimentului organizat de Wall-Street este aceea că, pe măsură ce asistenții digitali trec de la recomandarea unui produs la efectuarea unei plăți, băncile și comercianții trebuie să poată verifica atât agentul, cât și condițiile în care acesta acționează.
Pentru consumator, întrebarea esențială rămâne concretă: ce i-a permis agentului să facă și în ce moment trebuie să îi ceară din nou acordul?
Future Banking Summit este un eveniment FutureBanking.ro, organizat de IC Events, Main Partner Visa, Gold Partners Evrotrust, fme Romania, Data Core Systems, Qoobiss, Entrust, Mastercard, Matricia, DoAff, FIS, Wonderful AI, COMARCH, BCR, Silver Partners ING Bank, Filip & Company, AUSTRIACARD Holdings, BLIK, Mediatel Data, Zitec, Nexent Bank, Namirial, Imobiliare.ro Finance, CEC Bank, NetApp by ALEF, Dendrio, SelfPay, Quadient, Adastra, CEC Bank, certSIGN, Easy Print Services, Salt Bank, Sponsors UniCredit Bank, Banca de Investiții și Dezvoltare (BID).