Joe Biden a dat asigurără că SUA ar interveni militar pentru a apăra Taiwanul dacă ar fi atacat de forțele Chinei, într-o declarație neobișnuit de puternică în sprijinul autoguvernării, care a atras un răspuns sfidător din partea Beijingului, a scris The Guardian.

Vorbind la Tokyo în a doua zi a vizitei sale în Japonia și pe fundalul îngrijorării crescânde cu privire la activitatea militară chineză în regiune, Biden a spus că responsabilitatea SUA de a proteja statutul țării insulare Taiwan – pe care China o consideră o provincie „renegată” – este „chiar mai puternică” după invadarea Ucrainei de către Rusia.

„Acesta este angajamentul pe care l-am luat”, a declarat Biden, după ce i-a spus premierului japonez, Fumio Kishida, că Washingtonul sprijină aderarea permanentă a Japoniei la un Consiliu de Securitate reformat al ONU și planurile Tokyo de a-și consolida securitatea cu niveluri record de cheltuieli pentru apărare, după cum încearcă să contracareze o Coreea de Nord cu arme nucleare și o China din ce în ce mai asertivă.

Președintele SUA a spus că orice încercare a Chinei de a folosi forța împotriva Taiwanului „nu ar fi potrivită... ar produce dislocări în întreaga regiune și ar fi o acțiune similară cu ceea ce s-a întâmplat în Ucraina”.

La Beijing, purtătorul de cuvânt al ministerului de externe Wang Wenbin a declarat că problema Taiwanului este „o chestiune pur internă pentru China”.

„În chestiunile care țin de interesele fundamentale ale Chinei de suveranitate și integritate teritorială, China nu are loc de compromis sau concesiune”, a spus Wang.

Wang a spus că China își va apăra întotdeauna interesele cu forța populației sale care numără 1,4 miliarde de locuitori.

„Nimeni nu ar trebui să subestimeze hotărârea fermă, voința fermă și capacitatea puternică a poporului chinez de a apăra suveranitatea națională și integritatea teritorială”, a adăugat el.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Filip Bodoc
Filip este preocupat de feluritele tipuri de limbaj și de modul în care acestea însoțesc și determină legăturile indivizilor și ale comunităților și obișnuiește să își finalizeze observațiile scriind. Absolvent al Facultății de Istorie a Universității din București și specializat pe Relații Internaționale, el consideră că instituțiile de pe teritoriul unui stat – și mai cu seamă cele economice – sunt într-o strânsă întrepătrundere cu...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri