16 imagini
În 2019, Aston Martin prezenta conceptul AM-RB 003, rodul colaborării dintre marca britanică și echipa de Formula 1 austriacă Red Bull Racing. Între timp, Red Bull și-a găsit un alt partener, peste lume a trecut o pandemie, dar Aston Martin nu a abandonat modelul care a devenit Valhalla, un supercar cu motor V8 de 4,0 litri amplasat central, susținut de un sistem hibrid care împinge puterea totală peste pragul celor 1.000 de cai putere.
Aston Martin aduce un rival pentru Ferrari SF90 Stradale sau Lamborghini Revuelto, Valhalla fiind ca un frate mai mic pentru radicalul Valkyrie. Totuși, constructorul britanic nu va produce mai mult de 999 de unități, deci puțini vor fi cei care vor simți cei 1.064 cai putere hibrizi pe propria piele.
Cum arată Aston Martin Valhalla
Aston Martin este cunoscut pentru GT-urile sale, dar modelele cu două uși și motor frontal nu mai reprezintă singura rețetă la care „bucătarii” din Gaydon se pricep, parteneriatul din urmă cu câțiva ani cu cei de la Red Bull deschizând noi orizonturi. Astfel, după Valkyrie, Aston Martin prezintă Valhalla, o mașină care are figură de Aston Martin, dar un „corp” de mașină exotică italiană.
Grila este tipică mărcii, cu bare orizontale asemeni unor gratii, iar farurile par o versiune mai mare a globurilor optice de pe Valkyrie. Cum acesta din urmă a fost proiectat de Adrian Newey pentru performanță absolută, nasul acelui model ne având prea mare legătură cu a unui Aston Martin tipic. Valhalla, însă, arată ca un Aston, iar din spate iese în evidență semnătura luminoasă cu fasciule LED separate.
Evacuările, plasate central, ies imediat din caroserie, îndreptate către cer. Eleronul este foarte mare și are o poziție reglabilă, în funcție de viteza de deplasare. De asemenea, gurile de aer din laterale, dar și difuzorul generos arată că pachetul aerodinamic este optimizat nu doar pentru șosea, ci și pentru circuit. Practic, lateralele sunt „cioplite” pentru a ajuta curgerea aerului, în timp ce zona vitrată a cockpitului, inclusiv plafonul, este vopsită în negru pentru a face mai pronunțată diferențierea de caroserie.
Ce performanțe are Aston Martin Valhalla
Aston Martin a modificat radical motorul de pe SUV-ul DBX707, cu foarte multe componente interne schimbate. Vorbim despre alte axe cu came, ungere cu carter uscat, pistoane noi, dar și un sistem de aprindere nou. Turbinele, de asemenea, au fost modificate, ceea ce înseamnă că agregatul de 4.000 cmc V8 dezvoltă de unul singur 817 cai putere. Acesta este susținut de trei motoare electrice, două pe puntea față (câte unul la fiecare roată), respectiv unul în spate, incorporat în carcasa transmisiei cu opt rapoarte și dublu ambreiaj. Motorul electric din spate are rol de demaror și generator pentru baterii. Cu tot sistemul pornit, cuplul maxim este de 1.100 Nm, iar puterea ajunge la 1.064 cai putere.
În mod poate surprinzător, există un mod 100% electric, ce oferă o autonomie de 13,8 kilometri, mai importantă fiind tracțiunea integrală pe care o oferă motoarele electrice de pe față. De asemenea, ele pot acționa independent prin funcția de torque-vectoring, importantă pe circuit. În fine, pentru a reduce din greutate, transmisia nu are marșarier, de mersul cu spatele ocupându-se exclusiv motoarele electrice de pe față.
Conform Aston Martin, Valhalla poate accelera de la 0 la 100 km/h în doar 2,5 secunde, în timp ce viteza maximă este de aproape 350 km/h. Cum este de așteptat, există mai multe moduri de condus, cel pentru circuit (Race Mode), activând aerodinamica activă pentru mai multă apăsare. La 240 km/h, cu splitter-ul extins și eleronul ridicat, mașina poate genera 600 de kilograme de apăsare aerodinamică.
Aerodinamica activă este controlată de un sistem integrat denumit Vehicle Dynamics Control (IVC), care „știe” când să ridice eleronul, care poate funcționa și ca frână aerodinamică pentru oprire de urgență. Suspensia este de tip five-link pe spate, în timp ce pe față se găsește un sistem de tip pushrod inspirat din lumea Formulei 1. De monococă sunt conectate două subansamble de aluminiu de care „atârnă” suspensia, la ambele capete. Greutatea mașinii este de 1.654 de kilograme la gol.
Frânele sunt cele mai mari văzute vreodată pe un Aston Martin de stradă. Discurile au un diametru de 40,9 centimetri pe față și sunt „îmbrățișate” de etrieri cu șase pistonașe. Discuri ceva mai mici, cu etrieri cu patru pistonașe, se găsesc pe spate, jantele fiind de 21 de inci pe spate și de 20 de inci pe față. Anvelopele oferite din fabrică sunt Michelin Pilot Sport Cup 2.
Înăuntru, interiorul este inspirat tot de motorsport, cu un element de carbon de mari dimensiuni care formează bordul și consola centrală. De această „scoică” sunt prinse două display-uri, în timp ce podeaua se ridică spre în față, pentru a da senzația pasagerilor că stau cu picioarele mai sus decât șezutul. Deși interiorul pare auster, regăsim un sistem audio Bowers & Wilkins stereo, tapițerie Alcantara, sistem de navigație și infotainment care permite conectivitate prin Apple CarPlay. Toate acestea, evident, pentru „modicul” preț de 1 milion de euro - înainte de orice efort de personalizare prin programul „Q” al Aston Martin.


