Cel puțin 30 de persoane au fost rănite – șapte dintre ele grav – când un vehicul a intrat în mulțimea care aștepta la coadă în afara unui club din East Hollywood, în noaptea de sâmbătă spre duminică, conform Departamentului de Pompieri din Los Angeles.
Căpitanul Ben Fernandes de la Departamentul de Poliție din Los Angeles a declarat că șoferul fusese dat afară din The Vermont Hollywood pentru comportament perturbator, înainte ca incidentul să aibă loc.
„Din analiza video, el s-a dus pe trotuarul din mai jos și, când a lovit persoane aflate în trecere, a fost un act intenționat”, a spus Fernandes pentru LA Times. „A fost scos din mașină, încătușat de securitate și apoi bătut de alți persoane din mulțime, înainte ca cineva să îl împuște în spate”, a adăugat acesta, potrivit CNN.
Video: CNN/ YouTube
Șoferul a fost identificat ca fiind Fernando Ramirez, în vârstă de 29 de ani, conform LAPD. Ramirez a fost arestat pentru suspiciunea de tentativă de omor cu o armă periculoasă, dar un motiv nu a fost încă stabilit, a declarat pentru CNN un purtător de cuvânt al LAPD, precizând că suspectul a fost „împușcat” în urma coliziunii.
Echipajele de intervenție au ajuns la fața locului și au constatat că un vehicul a traversat un număr mare de persoane în fața clubului de muzică The Vermont Hollywood.
„Șoferul a intrat printr-un stand de tacos, prin zona de valet și apoi în mulțimea de persoane care așteptau să intre”, a spus căpitanul Adam VanGerpen, purtător de cuvânt al Departamentului de Pompieri din Los Angeles.
„A fost o scenă extrem de haotică,” a adăugat VanGerpen.
Poliția crede că șoferul era băut. Nu există alte indicii, în afară de starea de intoxicație a șoferului, care să indice o intenție criminală sau legături cu terorismul, a spus oficialul la momentul respectiv.
Șapte victime au fost transportate în stare critică, șase în stare gravă și 10 în stare medie, a spus LAFD. Șapte persoane au refuzat să fie transportate după ce au fost evaluate pe loc, conform departamentului. Victimele au inclus 18 femei și 12 bărbați cu vârste între 25 și 30 de ani, conform Lilianei Carranza, șefă de echipă a LAPD.
Persoanele cu fracturi și leziuni ale țesuturilor moi au fost transportate la centrele de traumă și la spitalele din apropiere, a spus VanGerpen, menționând că o victimă avea, de asemenea, o armă de foc asupra sa.