Primele detalii despre noua autogară pe care Aeroportul ”Henri Coandă” o va avea: Sală de așteptare și sisteme automate de acces

Sursă foto: BalkansCat / Shutterstock.com

Primele detalii despre noua autogară pe care Aeroportul ”Henri Coandă” o va avea: Sală de așteptare și sisteme automate de acces

Cuprins Articol:
Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) a început implementarea proiectului pentru realizarea unei autogări la Aeroportul ”Henri Coandă”. Autogara va deservi simultan minimum 6 autocare, 15 microbuze și 2 autobuze. Totodată, a fost finalizată licitația de achiziție a studiilor de fezabilitate privind ”Amenajarea infrastructurii de transport pentru stație îmbarcare/debarcare pasageri la AIHCB”.

Detalii despre noua autogară

Zona special destinată operatorilor de transport rutier de persoane are aproximativ 4.300 mp și se va afla în proximitatea Terminalului Plecări, în perimetrul adiacent parcării de pasageri, spre sensul giratoriu, astfel încât autocarele, microbuzele și autobuzele să aibă acces rapid la peroanele autogării, conform comunicatului CNAB.

Stația va deservi simultan minimum 6 autocare, 15 microbuze și 2 autobuze și va include spații dedicate pentru staționarea în siguranță a vehiculelor aflate în așteptare.

Totodată, pentru confortul pasagerilor, autogara va fi prevăzută cu o sală de așteptare.

Accesul autovehiculelor va fi gestionat prin sisteme automate

Accesul autovehiculelor va fi gestionat prin sisteme automate, inclusiv bariere cu cititoare de numere de înmatriculare, afișaj electronic al locurilor disponibile și supraveghere video pentru monitorizarea fluxurilor de acces și a zonei de așteptare.

În termen de 60 de zile, CNAB va primi studiul de fezabilitate, urmând ca imediat să înceapă etapa legală de construcție propriu-zisă.

Aeroportul Internațional ”Henri Coandă” București traversează în prezent o perioadă de ample modernizări, atât în ceea ce privește suprafața de mișcare a aeronavelor, terminalele de pasageri, dar și a construcțiilor suport, necesare deservirii traficului aerian.

În contextul creșterii constante a numărului de pasageri care ajung la aeroport din alte localități, utilizând microbuze, autobuze sau autocare, amenajarea unei autogări dedicate devine o necesitate pentru asigurarea unor condiții eficiente și sigure de îmbarcare și debarcare.

Personalizate pentru tine