Clienții Auchan predau uleiul uzat în magazine. Ce primesc în schimb

Sursă foto: Auchan România

Clienții Auchan predau uleiul uzat în magazine. Ce primesc în schimb

Cuprins Articol:
Prin programul de colectare a uleiului alimentar uzat de la consumatorii casnici, Auchan a ajuns la un total de peste 1,7 milioane de litri colectați și predați pentru reciclare, aproape un sfert din această cantitate fiind adusă de clienți doar pe parcursul anului trecut.

Ce primesc clienții în schimbul uleiului uzat

Pentru a încuraja reciclarea uleiului de gătit, Auchan România, alături de partenerii săi, recompensează gestul clienților care predau uleiul alimentar uzat în hipermarketurile și supermarketurile Auchan și ATAC, în funcție de cantitatea colectată.

 Inițiativa este susținută prin parteneriate cu Henkel și Valvis, astfel că, de la minimum 3 litri de ulei predat, clienții pot primi la schimb un detergent de vase Pur 450 ml sau o sticlă de apă plată Aqua Carpatica de 2 litri. Uleiul alimentar uzat colectat este predat spre reciclare și transformat ulterior în biocombustibil.

Cum se colectează corect uleiul alimentar uzat

Uleiul alimentar uzat se transferă, după răcire, într-un recipient transparent din plastic, cu volum de 1, 2 sau 3 litri, ori multiplu de un litru. Pentru ca reciclarea să se realizeze în condiții optime, uleiul trebuie strecurat și nu trebuie amestecat cu alte tipuri de deșeuri. Recipientele pot fi predate la punctele Serviciu Clienți din hipermarketurile și supermarketurile Auchan și ATAC. În funcție de cantitatea predată, începând de la minimum 3 litri, clienții beneficiază de un produs gratuit, în limita stocurilor disponibile.  

Doar în 2025, Auchan România a colectat peste 400.000 de litri de ulei alimentar uzat, contribuind la salvarea de la contaminare a peste 400 de miliarde de litri de apă.  

„Deși impactul uleiului alimentar uzat asupra mediului este major, colectarea lui rămâne încă limitată la nivel național”, a declarat Corina Dospinoiu-Imre, Director Sustenabilitate Auchan România.  

Care este topul magazinelor cu cele mai mari cantități de ulei colectate 

De la lansarea proiectului în urmă cu 7 ani, Auchan, alături de partenerii săi, a oferit peste 1,4 milioane de produse drept beneficii clienților, iar numărul persoanelor care reciclează ulei a depășit 1,3 milioane. Topul magazinelor cu cele mai mari cantități colectate anul trecut include Cluj Nord, Militari, Berceni, Galați și Satu Mare.

Uleiul colectat în cadrul programului este preluat de un partener specializat de colectare, care asigură transportul și prelucrarea inițială în procesul pentru transformarea uleiului uzat în biocombustibil, proces prin care se evită contaminarea apei și se reduc emisiile de carbon.  

La 20 de ani de la deschiderea primului hipermarket pe plan local, Auchan România are în portofoliu peste 500 de magazine, cuprinzând 26 de hipermarketuri clasice, 9 hipermarketuri ATAC Hiper Discount, 9 supermarketuri, magazinul inteligent Auchan Go, aproape 400 de magazine de ultra-proximitate MyAuchan, din care majoritatea în stațiile Petrom, peste 70 de magazine în franciză Simply by Auchan, precum și magazinul online auchan.ro. 

Personalizate pentru tine