Potrivit Bloomberg Billionaires Index, care urmărește averile a 500 cei mai bogați oameni ai lumii, arată că, la mijlocul lunii ianuarie 2026, totalul averilor primilor zece cei mai bogați oameni ai planetei a ajuns la peste 2,6 trilioane de dolari.
La jumătatea lui 2025, totalul averilor Top 10 cei mai bogați oameni ai lumii, conform datelor Bloomberg, era la puțin peste 2 trilioane de dolari.
Din cele peste 600 de miliarde de dolari adăugate în ultima jumătate de la „averea” celor mai bogați oameni ai planete, Elon Musk a „contribuit” cu circa 311 miliarde de dolari. Așadar, jumătate din creșterea aceste „averi” se datorează lui Elon Musk.
1. Elon Musk

Pe primul loc, de foarte mult timp, de altfel, se află Elon Musk. Și este foarte mare distanță de locul 2. CEO-ul Tesla are o avere estimată de indicele Bloomberg la 682 miliarde de dolari.
În urmă cu jumătate de an, averea celui mai bogat om al planetei era estimată la „doar” 371 miliarde de dolari. Așadar, vorbim de aproape o dublare a averii sale în ultima jumătate de an.
Cea mai mare parte a averii lui Elon Musk provine din portofoliile sale de acțiuni Tesla și SpaceX.
2. Larry Page

By Stansfield PL - Wikimedia Commons, CC BY-SA 3.0, Link
Co-fondatorul Google a urcat patru poziții în ultima jumătate de an. În vara lui 2025 era pe locul 6, având la acea vreme, o avere estimată la 167 miliarde de dolari.
În contextul în care Google câștigă tot mai mult teren în bătălia pentru dezvoltarea de tehnologii bazate pe AI, cu instrumente precum Gemini, Google VEO, Sora sau Nano Banana, uimind tot mai mult industria și utilizatorii, averea lui Larry Page a câștigat 118 miliarde de dolari, ajungând la mijlocul lunii ianuarie 2026 la circa 285 miliarde de dolari, conform estimărilor Bloomberg.
De altfel, Larry Page marchează a doua cea mai mare creștere nominală a averii și cea mai mare ținând cont de cât de mult a crescut averea raportat la nivelul din vara lui 2025.
3. Sergey Brin

By Steve Jurvetson - Flickr: Idealism, CC BY 2.0, Link
Este oarecum de așteptat ca la mijlocul lunii ianuarie 2026, celălalt co-fondator al Google să fie aproape de partenerul său.
Averea lui Sergey Brin era estimată în vara anului trecut la 156 miliarde de dolari, iar în ultima jumătate de an a adăugat 108 miliarde de dolari, datorită creșterii valorii de piață a Google, ajungând la începutul lui 2026 la 264 miliarde de dolari.
În vară era pe locul 7, deci a avut o urcare similară cu Larry Page în Top 10 cei mai bogați oameni ai planetei.
4. Jeff Bezos

Fondatorul Amazon și-a păstrat locul 4 din topul realizat pe baza estimărilor Bloomberg, iar averea lui a crescut „timid” în ultima jumătate de an.
Dacă în vara lui 2025 averea lui Jeff Bezos era estimată la 247 miliarde de dolari, la mijlocul lunii ianuarie estimările plasau averea lui la circa 260 de miliarde de dolari.
Jeff Bezos a fost unul dintre puținii bogați ai planetei care în ultimii ani au reușit să-l depășească pe Elon Musk, chiar și pentru puțin timp, în topul miliardarilor.
5. Larry Ellison

By Oracle PR Hartmann Studios - https://www.flickr.com/photos/oracle_images/5015810337, CC BY 2.0, Link
Co-fondatorul gigantului american Oracle a „pierdut” trei locuri în ultima jumătate de an, în topul celor mai bogați oameni ai lumii.
Larry Ellison era pe locul 2 în vara lui 2025, când averea lui era estimată de Bloomberg Billionaires Index la 262 de miliarde de dolari.
La mijlocul lunii ianuarie 2026, averea acestuia este estimată în scădere, la 242 de miliarde de dolari.
6. Mark Zuckerberg

Co-fondatorul Facebook a coborât și el trei poziții în top 10 miliardari ai planetei, la fel ca Larry Ellison.
Mark Zuckerberg avea o avere estimată la 248 miliarde de dolari în vara lui 2025, aflându-se pe locul 3, dar la început de 2026 a coborât pe locul 6.
Averea lui este cu circa 28 de miliarde de dolari mai mică, ajungând la circa 220 de miliarde de dolari, chiar dacă în ultima lună, Bloomberg remarcă o revenire a averii sale.
7. Bernard Arnault

By Jérémy Barande / Ecole polytechnique Université Paris-Saclay, CC BY-SA 2.0, Link
Fondatorul celui mai mare conglomerat de fashion din întreaga lume (LVHM) este primul care întrerupe șirul de miliardari care provin din zona de tehnologie.
De altfel, este singurul din Top 10 cei mai bogați oameni ai planetei care nu este din SUA.
Cel mai bogat om din industria modei se afla în urmă cu jumătate de an pe locul 8. În vara lui 2025, averea lui era estimată la 155 miliarde de dolari.
La începutul acestui an, Bernard Arnault avea o avere estimată la circa 200 miliarde de dolari, un plus consistent față de situația din urmă cu jumătate de an.
8. Steve Ballmer

By Eric Garcetti - Mayor Garcetti & Steve Balmer, CC BY 2.0, Link
La fel ca Ellison și Zuckerberg, Steve Ballmer, fostul CEO al Microsoft, a coborât trei poziții în Indicele Miliardarilor Bloomberg.
În vara lui 2025, cel care i-a urmat lui Bill Gates în fruntea Microsoft, este pe locul 5, cu o avere estimată de la 175 miliarde de dolari.
La începutul lui 2026, estimările indicau o avere cu 15 miliarde de dolari mai mică, fiind estimată de Bloomberg la 160 de miliarde de dolari.
Cea mai mare parte a averii lui Ballmer provine din pachetul consistent de acțiuni pe care încă îl deține la Microsoft.
În caz că vă întrebați de Bill Gates, el se află pe locul 17, cu o avere estimată la 106 miliarde de dolari la începutul acestui an.
9. Jensen Huang

Jensen Huang este omul care i-a luat locul lui Bill Gates în top 10 cei mai bogați oameni ai planetei de ceva timp.
CEO-ul Nvidia, cea mai valoroasă companie din lume, cu o valoare estimată la 4,5 trilioane de dolari, datorită exploziei cererii de chip-uri pentru AI, câștigă enorm de pe urma expansiunii companiei sale.
Și-a păstrat locul 9 de la jumătatea lui 2025, când avea o avere estimată la 150 miliarde de dolari, dar la începutul lui 2026, Bloomberg estimat un plus de 5 miliarde de dolari pentru Jensen Huang în ultima jumătate de an, la un total de 155 miliarde de dolari.
10. Warren Buffett

De foarte mult timp abonat la topul celor mai bogați oameni ai planetei, și de câțiva ani titular al locului 10, Warren Buffett, unul dintre cei mai talentați investitori din lume, își menține poziția din clasament.
Cel supranumit Oracolul din Omaha pentru instinctul său de a investi și a lua decizii inspirat avea o avere estimată la 143 miliarde de dolari la mijlocul lui 2025.
În luna ianuarie 2026, indicele Bloomberg îi estima averea lui Warren Buffett la 148 de miliarde de dolari, deci a adăugat și el 5 miliarde în ultima jumătate de an.