Cris-Tim, parteneriat pentru înnoirea parcului auto cu peste 550 de mașini Citroen, Opel și DS

Sursǎ foto: Trust Motors / Eurial Invest

Cris-Tim, parteneriat pentru înnoirea parcului auto cu peste 550 de mașini Citroen, Opel și DS

Grupul Cris-Tim a bătut palma cu dealer-ul multi-marcă Eurial Invest pentru a-și schimba parțial flota de vehicule, inclusiv o parte din cele comerciale. Astfel, în perioada următoare, compania din sectorul mezelurilor va primi 550 de vehicule Citroen, Opel și DS.

Un nou parteneriat de un an și jumătate dintre Eurial Invest, dealer autorizat al mărcilor Peugeot, Citroën, DS și Opel, va împrospăta parcul auto al Cris-Tim. Acesta este primul parteneriat B2B dintre cele două companii.

Mașinile au început să fie livrate luna aceasta și procesul va continua până la sfârșitul anului viitor. În privința turismelor, Cris-Tim a optat pentru modele precum Citroën C4, Citroën C5 Aircross, Peugeot 308, DS 7 și DS4, iar dacă vorbim de vehiculele utilitare cu care aceștia își vor deservi partenerii și punctele de lucru, vor folosi Peugeot Boxer, Citroën Jumper sau Citroën Spacetourer, se arată într-un comunicat.

„Pe lângă gama variată de produse pe care o putem acoperi, în cadrul acestui contract oferim și servicii post-vânzare și de service.” a declarat Lucian Visan, CEO Eurial Invest. „Am optat pentru o generație de vehicule cu emisii reduse, pentru a susține atât angajamentul nostru față de protecția mediului, cât și nevoia de a optimiza procesele operaționale”, a transmis Radu Timis Jr., CEO Grup Cris-Tim. „Schimbarea înseamnă progres iar această inițiativă susține misiunea noastră de a crește responsabil și de a ne adapta continuu la nevoile unui viitor sustenabil.”

Eurial Invest este dealer oficial Peugeot, Citroën, DS Automobiles și Opel deținând o rețea ce numără 7 puncte de vânzare (București - Otopeni, Militari și Pantelimon, Pitești, Ploiești, Cluj-Napoca și Brașov).

Personalizate pentru tine