Asociatia pentru promovarea si dezvoltarea turismului Litoral – Delta Dunarii a lansat oficial programul “Litoralul pentru toti”, care include pentru prima data hoteluri de cinci stele, potrivit NewsIn.
Potrivit secretarului asociatiei, Cristina Frecea, editia din acest an va incepe la data de 1 septembrie si se va incheia pe 18 octombrie. Pana in prezent s-au inscris in program circa 30 de hoteluri, dar organizatorii spun ca in urmatoarele zile numarul lor va creste. Frecea a precizat ca noutatea acestui an este ca s-au inscris si hoteluri de categorie superioara. Astfel, pe lista figureaza chiar si un hotel de cinci stele, din statiunea Saturn, dar si multe unitati de cazare de patru stele. Nu lipsesc insa hotelurile de o stea.

Preturile percepute de hotelieri variaza de la 159 de lei pentru un sejur de sase nopti, la un hotel de o stea, si ajung la 495 de lei, la cinci stele. Potrivit lui Nicolae Bucovala, presedintele Asociatiei Patronale Mamaia, preturile includ atat micul dejun, cat si comisionul de 10% pe care hotelierii in platesc agentiilor de turism.

“Fata de editia din mai a programului, preturile sunt chiar mai mici. La un hotel de trei stele, de exemplu, in mai sejurul a costat 350 de lei, iar acum este 339 de lei”, a precizat acesta.

Ciprian Barhalescu, presedintele Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turims regiunea Sud Est, a precizat ca “Litoralul pentru toti” nu este un program social, ci unu special, facut de hotelierii de pe litoral, astfel incat se pot adresa atat persoane cu posibilitati materiale reduse, cat si cei care au bani.

Hotelierii au mai spus ca autoritatile nu ii ajuta cu nimic in derularea acestui program.

“Am lansat programul pentru a da posibilitatea paturilor de favorizate, cei cu venituri mici de a-si petrece un concediu la mare. Fara un ajutor din partea ministerului, Guvernului, Ministerului Muncii acordat pensionarilor care isi petrec sejurul in extrasezon, un ajutor de masa, de 20 lei pe zi, parca programul nu este complet. Marea majoritate vin la un hotel de 2,3 stele, iar in restul zilei restaurantele sunt goale pentru ca nu au posilibtate. Merg la hypermarketuri iar noi avem cheltuieli foarte mari cu utilitatile”, a precizat Bucovala.

Reprezentantul hotelierilor din Mamaia a mai spus ca nicunul din organismele din tara nu participa cu nimic la program. “Nu avem pe aceasta perioada a programului nicio scadere de pret la nicio utilitate, fie ca e gaz, ca e apa, ca sunt resturi menajere, mergem cu aceleasi preturi pe care le-am avut si in varf de sezon. La alimente nu mai poate fi vorba nicio scadere.

Vreau sa scot in evidenta faptul ca acest program se lanseaza numai si numai cu eforturile hotelierilor si agentiilor de turism, in rest nu avem niciun ajutor nici macar din partea Ministerului Turismului. Singurul ajutor pe care il cerem si simtim nevoia unui ajutor din partea ministerului in sensul de a promova cat mai rapid si agresiv acest program pentru ca el sa poata functiona cu adevarat”, a conchis Bucovala.

La randul sau, Cristian Barhalescu a cerut autoritatilor abilitatea sa ia in vederea acordarea unor facilitati. “Sa se gandeasca organele abilitate din Ministerul Muncii, Transporturilor, Turismului la facilitatile pe care le putem acorda la transport pentru ca un turist care pleasca din Cluj, Suceava, Iasi, Bacau, de orounde din tara plateste mai multi bani pe CFR, dar nu le acorda nici un fel de facilitate pentru a-si permite sa le acorde o masa in plus. Programul este foarte ieftin si sa vina cu o facilitate si sa ne subventioneze oarecum transporturile”, a precizat acesta.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri