Vara a venit odată cu relaxările restricțiilor anti-pandemice, și mulți dintre români au ales să-și facă vacanțele în străinătate. Însă o problemă des întâlnită printre aceștia, după ce au ajuns în locurile de sejur, este să găsească spații în care să-și schimbe banii în monedă locală sau să își retragă bani de la bancomate din străinătate așa fel încât să nu iasă pe pierdere din cauza comisioanelor practicate de anumiți furnizori. ING vine cu câteva sfaturi pentru cei aflați în aceste situații.

Ce ai făcut greșit? Cum poți beneficia de cel mai bun curs valutar, fie că retragi bani de la ATM ori plătești cu cardul sau telefonul? ING Bank sfătuiește:

ATM bancar sau nu chiar. Vezi un nume de bancă cunoscut pe ATM (bancomat), eventual chiar banca de la care ai cardul? Dacă nu, înseamnă că te afli în fața unui bancomat cu „etichetă albă”. Adică plasat, deținut și operat de instituții financiare non-bancare. Ce înseamnă mai exact? Că unele dintre aceste bancomate au un comision de acces și în final e posibil să plătești mai mult decât te-ai aștepta. Poți afla dacă bancomatul are un comision adițional de acces dacă citești cu atenție ce scrie pe ecranul ATM-ului.

În ce monedă să îți ridici banii

Acum ai ales bancomatul corect și ești gata să retragi banii. Ține minte o regulă simplă: alege mereu valuta țării în care ești. Dacă ai card în lei emis de ING, schimbul valutar va fi făcut la cursul pentru euro al băncii și, în cazul țărilor cu altă monedă oficială decât euro, la cursul băncii împreună cu cel VISA pentru alte valute. De exemplu, să spunem că ești în excursie în Marea Britanie și aplici regula de mai sus la ATM. Conversia se va face instant, mai întâi din lire sterline în euro la cursul VISA și apoi din euro în lei, la cursul ING, valabil la momentul decontării tranzacției.

Atunci când nu găsești vreun bancomat în zonă

Este foarte probabil ca atunci când ești în vacanță să nu ai nici timp, nici starea necesară să te abați de la drum pentru a căuta un ATM. Dacă majoritatea comercianților acceptă plata cu cardul, află că nu este necesar să scoți cash. Poți plăti și cu telefonul sau cu cardul în vacanță, iar toate sfaturile de mai sus se aplică în continuare. Deci nu uita să alegi tot timpul valuta țării în care ești, inclusiv la POS.

Caută băncile cu curs valutar preferențial

Obișnuit cu city break-urile în week-end? Poate preferi să ieși în oraș seara târziu când ești în vacanță? Deseori, cursul de schimb valutar diferă - și nu neapărat în avantajul tău – destul de mult de la zi la zi, respectiv zile lucrătoare sau weekend. Ca să eviți astfel de surprize, caută o bancă ce îți oferă curs valutar preferențial, indiferent ce zi sau oră e. În cazul ING, persoanele care încasează minim 700 de lei/lună și fac cel puțin o plată lunară beneficiază de curs valutar preferențial la pachetul ING Card Complet. El include acest curs valutar avantajos non-stop pentru sume în limita a 10.000 de lei/lună.

Sursa foto: ING

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Filip Bodoc
Filip este preocupat de feluritele tipuri de limbaj și de modul în care acestea însoțesc și determină legăturile indivizilor și ale comunităților și obișnuiește să își finalizeze observațiile scriind. Absolvent al Facultății de Istorie a Universității din București și specializat pe Relații Internaționale, el consideră că instituțiile de pe teritoriul unui stat – și mai cu seamă cele economice – sunt într-o strânsă întrepătrundere cu...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Money »



Setari Cookie-uri