O inspectie facuta de bulgari la cel de-al doilea pod peste Dunare, deschis la mijlocul lunii iunie 2013, care leaga orasul Vidin de Calafat, a scos la iveala 20 de defecte grave, potrivit ministrului bulgar al Transporturilor Daniel Papazov, scrie balkaneu.com.

“Existe multe gauri in asfalt si o serie de probleme. Apa se acumuleaza sub asfalt, drenajul este prost. Daca va incalzeste cu ceva partea romana este intr-o stare mai proasta”, a spus Papazov.

Bulgarii se tem ca in timpul iernii apa va curge prin fisuri, iar suprafata cu gropi se va extinde.

De cand a fost deschis, podul nou de la Vidin a preluat o mare parte din traficul podului de la Ruse si a atras sume uriase din traficul de marfa.

Potrivit ministrului bulgar, nu exista nicio clauza in contractul cu constructorii spanioli pentru a solicita corectarea defectelor grave.

Constructia podului a inceput in 2007, iar cele doua jumatati au fost conectate in octombrie 2012.

Podul Vidin-Calafat face parte din Coridorul paneuropean de transport IV. Valoarea totala a proiectului a fost de 282 milioane de euro, dintre care 106 milioane de euro au fost fonduri europene, restul sumei provenind din finantari la nivel national din cele doua tari vecine si investitii private. Proiectul a fost demarat la sfarsitul anilor '90, dar a fost amanat in mai multe randuri.

Potrivit unor estimari, peste 415.000 de vehicule vor traversa podul in primul an de operare - 186.000 de autoturisme, 20.000 de autobuze, 209.000 de camioane - si 4.745 de trenuri - 730 de pasageri si 4.015 de marfa. Numarul vehiculelor ar urma sa atinga 8.504 pana in 2030, potrivit unor estimari.

Investitia urmeaza sa fie amortizata in 12-15 ani, potrivit autoritatilor bulgare. Podul are 1,8 kilometri lungime si patru benzi rutiere, cale ferata, piste pentru pietoni si biciclete.

Taxa de trecere a podului este aceeasi ca la Ruse-Giurgiu, de la sase la 37 de euro, in functie de tipul de vehicul. Nu platesc taxa pietonii, biciclistii, vehiculele pompierilor, politiei si ambulantele.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri