Directia Logistica Centrala Dacia il are ca director din ianuarie pe Stefan Gaibu, care il inlocuieste pe francezul Jean Detrun, in aceasta functie din 2005.
Detrun urmeaza sa iasa la pensie.

Gaibu (36 ani) este cel mai tanar manager dintre cei care conduc activitatile de productie derulate pe platforma industriala de la Mioveni. S-a alaturat Dacia in anul 2001 lucrand in domeniile de transport piese si vehicule, logistica si gestiune.

„Pentru Directia Logistica Centrala Dacia, anul 2013 va fi unul de consolidare, dar si un an plin de noi provocari, proiecte noi si proiecte la nivel international, de o importanta majora pentru familia Dacia si Renault”, a declarat Gaibu.

Stefan Gaibu s-a nascut in anul 1976 si este absolvent al Universitatii de Medicina si Farmacie Nicolae Testemițanu din Republica Moldova. Detine doua diplome de MBA obtinute in Franta in domeniile administratia intreprinderilor si a afacerilor.

Directia Logistica Centrala Dacia, situata pe platforma industriala de la Mioveni, asigura atat expeditia componentelor vehiculelor din gama Dacia, Renault si Nissan, catre uzine ale Aliantei Renault Nissan in lume, cat si pe cea a vehiculelor finite pe teritoriul Romaniei si la export, catre reteaua comerciala.

In ultimii sapte ani, Directia Logistica Dacia a expediat peste 6 milioane metri cubi de piese, care au contribuit la asamblarea a peste 2,5 milioane vehicule in uzine ale aliantei Renault Nissan in lume. In prezent, Directia Logistica Dacia expediaza piese pentru asamblarea modelelor Dacia, Renault si Nissan catre 13 uzine ale Aliantei, incluzand-o si pe cea din Romania, de la Mioveni.

Sursa foto: Dacia

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri