Chinezii au propriul lor Santorini, inspirat după cel din Grecia

Sursǎ foto: Wall-Street.ro

Chinezii au propriul lor Santorini, inspirat după cel din Grecia

Cuprins Articol:

Santorini, celebra insulă din Grecia a fost replicată în capătul celălalt al lumii. Da, ai auzit bine. Noua destinație de vacanță o imită perfect pe cea din Europa.

Santorini, dar nu în Grecia, ci în China. Dream Land din Dali, situat în provincia Yunnan din sud-vestul Chinei, seamănă perfect cu Santorini-ul din Grecia. Stațiunea este construită pe marginea lanțului muntos Cangshan, care are vedere la un lac și este formată din hanuri turistice, hoteluri tip boutique, întreprinderi culturale, apartamente de vacanță și străduțe întortocheate plantate cu flori. Aproape ca-n Santorini din Grecia, doar că este situat în cealaltă parte a lumii, notează Greekreporter.com.

Dream Land din Dali se întinde pe o suprafață de construcție de aproximativ un milion de metri pătrați, fiind o investiție totală de 8 miliarde de yuani (echivalentul a peste 1 miliard de euro).

De ce s-au îndrăgostit turiștii chinezi de Santorini

Mii de turiști din China merg în fiecare an în Santorini, Grecia, pentru a admira frumusețea naturală a insulei și comorile ei străvechi, dar și pentru a se relaxa pe plajele sale superbe. Celebra destinație de vacanță este, totodată și un loc potrivit pentru cei care vor să-și organizeze nunta și, mai ales, să petreacă luna de miere.

Cercetările recente au arătat că Santorini este a doua cea mai bună destinație pentru luna de miere din lume, după Bali, luând în considerare factori precum accesibilitatea și opțiunile de luat masa într-un cadru romantic. Având atâtea avantaje, chinezii au vrut să replice o astfel de destinație mai aproape de ei.

Chinezii au „inventat” și o nouă Veneție în țara lor

Nu este prima dată când chinezii „construiesc” astfel de destinații turistice care sunt extrem de populare în Europa. De pildă, tot ei au pus pe picioare o „Veneție a Chinei” care a costat aproape 600 de milioane de euro. Proiectul a fost realizat cu scopul de a aduce asiaticilor câte puțin din arhitectura și cultură europeană, încercând, totodată să convingă turiștii să viziteze această „Veneție chinezească” în loc de orașul italian, situat pe malul Mării Adriatice, potrivit The Economic Times.

„Veneția” din China este situată în orașul-port Dalian, din provincia nord-estică Liaoning. Patru ani au fost necesari pentru a construi această destinație, iar problema majoră a fost că la inaugurarem, turiștii au rămas dezamăgiți. Un vloggerul de călătorie a arătat, în iunie 2024, că orașul este pustiu și mort, iar clădirile arată de parcă nu au fost folosite niciodată.

Personalizate pentru tine