Cele 132 de laboratoare autorizate din țară vor putea emite rezultate pentru testarea rapidă (antigen) COVID-19, potrivit autorităților.

În aplicarea Hotărârii de Guvern privind privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 9 decembrie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID - 19, Ministerul Sănătății și Departamentul pentru Situații de Urgență comunică următoarele proceduri de lucru: La nivel național, cele 132 laboratoare autorizate vor putea emite, începând din 9 decembrie 2021 rezultate la testarea COVID-19 cu validare rapidă.

În cea de-a doua etapă, rețeaua centrelor care vor putea emite rezultate cu validare rapida va fi extinsă la nivelul farmaciilor și medicilor de familie. În acest moment ei pot efectua teste COVID19 cu validare în 24 de ore. Operaționalizarea întregii rețele de puncte de testare cu validare rapidă va fi realizată până la sfârșitul lunii.

Mai jos sunt listate laboratoarele în cauză, potrivit informării Guvernului:

Laborator Județ
[AB] DSP Alba AB
[AB] SJU Alba AB
[AB] SAJ Alba AB
[AG] Laboratorul de biologie moleculara - Spitalul Orasenesc Mioveni AG
[AG] Spitalul Județean Arges AG
[AG] CENTRUL MEDICAL BINISAN AG
[AG] Spitalul Municipal Campulung AG
[AG] Elite Medical Pitesti AG
[AG] Laborator Medicover Iulia SRL AG
[AG] LABORATOR ANALIZE MEDSENSE PITESTI AG
[AG] SPITALUL MILITAR DE URGENTA DR ION JIANU PITESTI AG
[AG] CENTRUL DE CERCETARE MEDICALA DERZELIUS PITESTI AG
[AG] Medilab Pitesti AG
[AG] SAJ Arges AG
[AR] DSP Arad AR
[AR] SJU Arad AR
[AR] SC Bioclinica SRL AR
[AR] SC Infomedica SRL AR
[AR] SC Genesys Medical SRL AR
[AR] SPITALUL ORASENESC INEU AR
[AR] TECHNOMED GROUP SRL ARAD AR
[AR] Laboratorul Spitalului de Boli Cronice Sebis - Arad AR
[AR] SAJ Arad AR
[B] INCDMI Cantacuzino B
[B] CMU Regina Maria Bucuresti B
[B] Genetic Lab B
[B] IMUNOMEDICA PROVITA S.R.L B
[B] IBI B
[B] Medlife B
[B] Sanador Bucuresti B
[B] INSTITUTUL DE VIRUSOLOGIE STEFAN NICOLAU BUCURESTI B
[B] INSP BUCURESTI B
[B] S.C. GRAL MEDICAL S.R.L. BUCURESTI B
[B] SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENTA BUCURESTI B
[B] CENTRUL MEDICAL CITOBIOMED BUCURESTI B
[B] S.C. PERSONAL GENETICS S.R.L. BUCURESTI B
[B] SCU DR. AGRIPA IONESCU BUCURESTI B
[B] Spitalul militar universitar de urgenta Carol Davila Bucuresti B
[B] INSTITUTUL MARIUS NASTA BUCURESTI B
[B] Institutul Clinic Fundeni B
[B] SCBIT Dr.V.Babes Bucuresti B
[B] Regina Maria Elite Medical SRL Bucuresti B
[B] S.C. LOTUS MED S.R.L. BUCURESTI B
[B] Regina Maria - Genome and Genetics Bucuresti B
[B] Clinica Sante - Sediu Giurgiului - Bucuresti B
[B] AMS Laborator Genetic - Bucuresti B
[B] Laborator CANTACUZINO B
[B] Laborator Cuza Voda SRL B
[B] CLINICILE SI LABORATOARELE SFANTA MARIA B
[B] Clinica Sante - Sediu Agricultori - Bucuresti B
[B] Institutul Național de Sanatate a Mamei si Copilulului Alessandrescu-Rusescu B
[B] SC Centrul Medical Avanta SRL B
[B] Policlinica Poliana Bucuresti B
[B] PULS MEDICA BUCURESTI B
[B] SC Alfa Medical Services SRL B
[B] LABORATOR GENETIC EXPERT B
[B] Complexul Multifunctional Caraiman B
[B] Spitalul Clinic de Urgenta Sf. Pantelimon B
[B] ROUTINE MED BUCURESTI B
[B] Spitalul Clinic de Copii Dr. Victor Gomoiu B
[B] Spitalul Coltea B
[B] Ego Test Lab B
[B] SC Impact Laboratory B
[B] Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu B
[B] Centrul Medical de Diagnostic si Tratament Dr. Victor Babes B
[B] LABORATOR VERIDIA BUCURESTI B
[B] Spitalul Universitar de Urgenta Elias B
[B] SPITALUL DE URGENTA PROF. DR. DIMITRIE GEROTA BUCURESTI B
[B] INBI Prof. Dr. Matei Bals B
[B] INSTITUTUL ONCOLOGIC BUCURESTI B
[B] SYNLAB SRL 1 BUCURESTI B
[B] Clinica ACT Medica Bucuresti B
[B] SCU Floreasca Laborator bacteriologie B
[B] Total Medical Ozon Bucuresti B
[B] SC CENTRUL MEDICAL POLIMED SRL B
[B] Institutul National de Endocrinologie Parhon Bucuresti B
[B] Institutul National de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militara ”Cantacuzino” 2 - (INCDMM Cantacuzino 2) B
[B] SYNLAB SRL 2 BUCURESTI B
[B] Laboratorul de Biologie moleculară Exploramed - Exmed - Bucuresti B
[B] Medilab Medical Center B
[B] ALSO MEDICAL SRL B
[B] Centru Medical Panduri SA B
[B] SC Dom Vista Medical SRL B
[B] Spitalul Clinic de Nefrologie Dr. Carol Davila B
[B] Tunic Biolab SRL B
[B] MEDICTEST SRL Bucuresti B
[B] INSTITUTUL NAȚIONAL DE GERONTOLOGIE ŞI GERIATRIE ANA ASLAN BUCURESTI B
[B] Spitalul de Recuperare Medicala Fantanica - Hipocrat 2000 B
[B] Spitalul Clinic Colentina B
[B] SPITALUL CLINIC C.F. 2 BUCURESTI B
[B] Laborator Promed System Bucuresti B
[B] SYNLAB SRL 3 BUCURESTI B
[B] Spitalul Clinic Foisor B
[B] Hemolab Clinic Bucuresti B
[B] Laboratoarele Bioclinica SRL - Laborator Vacaresti B
[B] SC PASTEL MEDICARE SRL B
[B] INSMC Alessandrescu Rusescu - Spital Polizu Laborator 2 B
[B] RETEAUA MEDICALA PROBIO B
[B] Centrul Medical de Diagnostic si Tratament Ambulatoriu Eminescu 100 SRL B
[B] Laborator Spitalul de Pneumoftiziologie "Sf. Stefan" Bucuresti B
[B] Laborator Life Memorial Hospital Bucuresti B
[B] Laborator Spitalul Clinic "Sfanta Maria" Bucuresti B
[B] SC Borrelia Centrum SRL B
[BC] DSP Bacau BC
[BC] Spitalul Judetean Bacau BC
[BC] Spitalul Municipal Onesti - Bacau BC
[BC] Expert Med BC
[BC] LABORATOR SPITALUL ORASENESC IOAN LASCAR COMANESTI - BACAU BC
[BC] SC Psihomed Bacau SRL BC
[BC] SAJ Bacau BC
[BH] Spitalul clinic judetean de urgenta Oradea BH
[BH] Spitalul Municipal Marghita - Bihor BH
[BH] Spitalul Clinic CF Oradea BH
[BH] Resident Laboratory SRL Oradea BH
[BH] SCM dr. Gavril Curteanu Oradea BH
[BH] Regina Maria BH BH
[BH] SAJ Bihor BH
[BH] DSP BIHOR BH
[BN] DSP Bistrita Nasaud BN
[BN] SJU Bistrita BN
[BN] SAJ Bistrita Nasaud BN
[BN] Bioclinica Optimus SRL BN
[BR] SPITALUL JUDETEAN BRAILA BR
[BR] RT-PCR DSP Braila BR
[BR] SAJ Braila BR
[BR] Venetia Medical SRL Braila BR
[BT] SJU Botosani BT
[BT] SC SEQUOIA GIGANTEA SRL - BOTOSANI BT
[BT] SAJ Botosani BT
[BV] Spitalul Sfantul Constantin TEO HEALTH SA BV
[BV] SJU Brasov BV
[BV] SCBI Brasov BV
[BV] SPITALUL CLINIC DE OBSTRETICA GINECOLOGIE DR. I. SBARCEA BRASOV BV
[BV] Spitalul Municipal Codlea BV
[BV] Spitalul Municipal Sacele BV
[BV] SPITALUL MILITAR DE URGENTA REGINA MARIA - BRASOV BV
[BV] Regina Maria - SC Centrul Medical Unirea SRL - Brasov BV
[BV] Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii Brasov BV
[BV] SAJ Brasov BV
[BV] SPITALUL CLINIC DE PSIHIATRIE SI NEUROLOGIE BRASOV BV
[BV] DSP BRASOV BV
[BZ] DSP Buzau BZ
[BZ] SAJ Buzau BZ
[CJ] IML Cluj CJ
[CJ] UMF Cluj CJ
[CJ] INSP - CLUJ CJ
[CJ] SCBI Cluj-Napoca CJ
[CJ] SCJU Cluj CJ
[CJ] Regina Maria CJ CJ
[CJ] IRO Cluj CJ
[CJ] MEDLIFE CLUJ NAPOCA - CALEA MOTILOR CJ
[CJ] SPITALUL CLINIC DE URGENTA PENTRU COPII CLUJ NAPOCA CJ
[CJ] Spitalul Leon Daniello de Pneumologie Cluj Napoca CJ
[CJ] SPITALUL MILITAR DR. CONSTANTIN PAPILIAN CLUJ CJ
[CJ] SAJ Cluj CJ
[CJ] SYNLAB SRL CLUJ CJ
[CJ] Institutul Regional de Gastroenterologie Hepatologie ‟Prof. Dr. Octavian Fodor” Cluj-Napoca CJ
[CL] Laborator analize Spitalul Judetean de Urgenta Calarasi CL
[CL] SAJ Calarasi CL
[CL] ALSO MEDICAL CALARASI CL
[CS] Spitalul Municipal de Urgenta Caransebes - Caras-Severin CS
[CS] Spitalul judetean de Urgenta Resita CS
[CS] SAJ Caras-Severin CS
[CT] Spitalul clinic de boli infectioase Constanta CT
[CT] SJU Constanta CT
[CT] Regina Maria CT CT
[CT] DSP Constanta CT
[CT] Spitalul de Pneumoftiziologie Constanta CT
[CT] Spitalul militar de urgenta Constanta SMUCT CT
[CT] Spitalul Municipal Medgidia CT
[CT] Spitalul Heka Constanta CT
[CT] Spitalul Orasenesc Cernavoda CT
[CT] SC BIOCLINICA ANALIZE MEDICALE SRL CONSTANTA CT
[CT] SAJ Constanta CT
[CT] Laborator Ruby Clinic Constanta CT
[CV] S.C. PROVITAM Sfântu Gheorghe CV
[CV] Medlife Sfantu Gheorghe CV
[CV] Spitalul judetean de urgenta Sf. Gheorghe CV
[CV] Clinica Pro-Vitam Targu Secuiesc CV
[CV] SAJ Covasna CV
[DB] Spitalului judetean de urgenta Targoviste – LABORATOR BK DB
[DB] LABORATOR DE ANALIZE MEDICALE SJU TARGOVISTE DB
[DB] CENTRUL MEDICAL BIOMEDICA DB
[DB] SAJ Dambovita DB
[DJ] SCBI Craiova DJ
[DJ] SCJU Craiova DJ
[DJ] Priority Medical DJ
[DJ] SC Analize Laborator SRL Craiova - Dolj DJ
[DJ] DSP DOLJ DJ
[DJ] SC POLICLINICA AMARADIA SRL DJ
[DJ] Spitalul Clinic de Urgență Militar Craiova Dolj DJ
[DJ] SAJ Dolj DJ
[DJ] CENTRUL MEDICAL UNIREA CRAIOVA DOLJ DJ
[DJ] LABORATOR GERMAN TEST DIAGNOSTIK SRL DJ
[GJ] Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu - Gorj GJ
[GJ] SAJ Gorj GJ
[GJ] SPITALUL TARGU CARBUNESTI GORJ GJ
[GL] SJU Galati GL
[GL] Spitalul de Pneumoftiziologie Galați GL
[GL] SPITALUL ORASENESC TARGU BUJOR - GALATI GL
[GL] SPITALUL CLINIC DE URGENTA COPII SF. IOAN GALATI GL
[GL] Spitalul Clinic de boli infectioase Galati GL
[GL] Elite Med Center Galati GL
[GL] SAJ Galati GL
[GL] SPITALUL MILITAR DE URGENTA DR. ARISTIDE SERFIOTI GALATI GL
[GL] SPITALUL MUNICIPAL ANTON CINCU TECUCI - GALATI GL
[GR] Spitalul judetean de urgenta Giurgiu GR
[GR] SAJ Giurgiu GR
[HD] Spitalul municipal Hunedoara HD
[HD] Spitalul Județean de Urgență Deva - Hunedoara HD
[HD] Spitalul Municipal Orastie - Hunedoara HD
[HD] SAJ Hunedoara HD
[HD] Spitalul de Urgenta Petrosani Hunedoara HD
[HR] DSP Harghita HR
[HR] Sc Prodia Srl HR
[HR] Laborator Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc HR
[HR] SJU Miercurea Ciuc HR
[HR] SAJ Harghita HR
[IF] SYNEVO IF
[IF] SC Medicavol A.M. Complet SRL Voluntari IF
[IF] S.C. SCIENT MEDICAL LABORATORY SRL IF
[IF] Medical Lab Expert SRL IF
[IF] Centrul de Analize Otopeni SRL IF
[IF] REVIVE HEALTH ILFOV IF
[IF] BAVARIA CLINIC BIOLIFE S.R.L. ILFOV IF
[IF] Biomed Solutions Laboratories SRL IF
[IF] Tunic Biolab Ilfov IF
[IF] Centrul Medical Corbeanca Ilfov IF
[IF] Laborator Spitalul Buftea IF
[IF] Laboratoarele Biolife SRL IF
[IL] SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA SLOBOZIA - IALOMITA IL
[IL] SAJ Ialomita IL
[IL] Laboratorul SPITAL ORASENESC TANDAREI - IALOMITA IL
[IL] Laboratorul SPITAL MUNICIPAL FETESTI - IALOMITA IL
[IL] Laboratorul SPITALUL MUNICIPAL URZICENI - IALOMITA IL
[IS] INSP Iasi IS
[IS] Investigatii medicale Praxis Iasi IS
[IS] IRO Iasi IS
[IS] LABORATORUL SC LUMISAN SRL IASI IS
[IS] SCBI Iasi IS
[IS] UMF IASI-CEMEX IS
[IS] Origyn Fertility Center IS
[IS] Institutul de boli cardiovasculare Prof. George I.M. Georgescu Iasi IS
[IS] SCJU Sf. Spiridon Iasi IS
[IS] SCU Copii Sf.Maria Iasi IS
[IS] Elytis Laboratory Iasi IS
[IS] Laborator de analize Tritest Iasi IS
[IS] SAJ Iasi IS
[IS] Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iasi IS
[IS] CMU Regina Maria Iasi IS
[MH] Spitalul judetean de urgenta Drobeta Turnu Severin MH
[MH] SC CLINIC INVEST SRL MH
[MH] Spitalul General de Căi Ferate - Dr. Tr. Severin MH
[MH] SAJ Mehedinti MH
[MH] Laboratoarele Synlab SRL Mehedinti MH
[MM] Spitalul de boli infectioase si psihiatrie Baia Mare MM
[MM] Spitalul Orasanesc Viseu de Sus MM
[MM] SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMATIEI MM
[MM] Spitalul Judetean de Urgenta Baia Mare MM
[MM] SAJ Maramures MM
[MS] UMF Targu Mures MS
[MS] SPITALUL CLINIC JUDETEAN MURES MS
[MS] SCJU Targu Mures MS
[MS] CENTRUL MEDICAL TOPMED - MURES MS
[MS] SAJ Mures MS
[MS] Societatea Civilă Medicală Procardia Targu Mures MS
[MS] Elite Medical SRL - Poliana Targu Mures MS
[NT] SJU P.Neamt NT
[NT] SO Tg.Neamt NT
[NT] SMU Roman NT
[NT] Katimed NT
[NT] CM Antares NT
[NT] SP Bisericani NT
[NT] SAJ Neamt NT
[OT] DSP Olt OT
[OT] SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA SLATINA OT
[OT] SAJ Olt OT
[OT] S.C. ELMED CLINIC LIFE S.R.L. - OLT OT
[PH] SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA PLOIESTI PH
[PH] DSP PRAHOVA PH
[PH] Spitalul de Pediatrie Ploiesti PH
[PH] ICON LAB Ploiești PH
[PH] Yoko Genetics Ploiesti Prahova PH
[PH] SAJ Prahova PH
[SB] SJU Sib

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri