Povestea Eternal Orchids, un business care transformă florile naturale în bijuterii și mărțișoare

Sursă foto: Eternal Orchids

Povestea Eternal Orchids, un business care transformă florile naturale în bijuterii și mărțișoare

Cuprins Articol:
Luna martie se apropie rapid, iar goana după mărțișoare a început încă de la jumătatea acestei luni. Bianca Chiricescu, fondatoarea brandului Eternal Orchids, un brand de bijuterii create din flori naturale, a declarat pentru Wall-Street.ro că stocurile mărțișoarelor pe care le vinde s-au epuizat rapid și nu se aștepta să fie atât de aglomerată în comenzi perioada aceasta.

„A fost o mare bătălie pe mărțișoare”

„A fost o mare bătălie pe mărțișoare. Toate au fost sold out în câteva zile. Nu mă șteptam să fie atât de aglomerată perioada aceasta”, a spus Bianca Chiricescu, fondatoarea brandului Eternal Orchids.  

Bianca spune că românii nu se uită la preț atunci când cumpără mărțișoare deoarece vor să cumpere ceva special. De obicei, un client cumpără câte cinci mărțișoare de pe site-ul Eternal Orchids.

Sursă foto: Eternal Orchids

Originară din Mediaș și studentă în anul III la Facultatea de Informatică Economică din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Bianca Chiricescu este fondatoarea brandului Eternal Orchids, un mic business care transformă florile reale în bijuterii și mărțișoare.  

Prețul unui mărțișor Eternal Orchids este de 35 de lei

Pentru această perioadă, Bianca a pregătit o colecție întreagă dedicată mărțișorului, fiecare piesă fiind realizată din flori naturale atent uscate și prelucrate. Procesul nu este unul simplu și nici rapid.

„E un proces care durează. Aștept ca floarea să se usuce, apoi o prelucrez. Două săptămâni durează până ajunge la forma finală. Este migălos și necesită multă răbdare”, a adăugat fondatoarea brandului Eternal Orchids.  

Sursă foto: Eternal Orchids

În colecția de mărțișoare, Bianca s-a axat pe flori delicate: ghiocei în trei variante (cu foițe aurii. cu foițe roz și varianta simplă), mini-narcise și orhidee. Prețul unui mărțișor este de 35 de lei, iar reacția publicului a depășit așteptările.  

„Mă așteptam ca oamenii să comande seturi de bijuterii sau lănțișoare, nu mărțișoare. Dar au reacționat foarte bine. Mulți clienți îmi spun că nu au mai găsit mărțișoare de genul acesta, din flori adevărate”,  a povestit Bianca Chiricescu.  

Toată colecția de mărțișoare a fost epuizată în doar câteva zile

Comenzile au început după ce Bianca a postat pe Instagram și TikTok noua colecție, la jumătatea acestei luni. Toată colecția a fost epuizată în doar câteva zile, iar timpul necesar pentru realizarea pieselor face imposibilă reaprovizionarea rapidă înainte de 1 martie.

„Mărțișoarele trec printr-un proces îndelungat. Până când ajung la forma finală, nu vom mai avea timp să le punem pe site să ajungă până pe 1 martie”, a spus Bianca.  

Sursă foto: Eternal Orchids

Fondatoarea Eternal Orchids transformă florile primite de clienți în amintiri 

Pe lângă mărțișoare și bijuterii, Bianca transformă cadourile primite în dar de către clienți în amintiri.  

„Îmi scriu fete care au primit buchete de flori de la persoane dragi și vor să păstreze o parte din ele. Mi le trimit, iar eu duc procesul mai departe. La final, au un cadou care le rămâne, din buchetul lor”, a povestit fondatoarea Eternal Orchids.

Bianca Chiricescu a început business-ul în septembrie 2024, cu o investiție mică și cu dorința de a testa piața. „La început nu aveam multe tipuri de lănțișoare sau cercei. Am vrut să văd dacă există interes. Eu m-am ocupat de tot”, a adăugat aceasta.  

Bianca Chiricescu, fondatoarea brandului Eternal Orchids. Sursă foto: Eternal Orchids

Momentul în care a început să aibă cele mai multe vânzări a fost în primăvara anului trecut, odată cu înflorirea piersicilor și cireșilor.  

„Atunci am lansat o colecție cu flori de piersic și din primăvară au început să crească serios comenzile”, a spus Bianca Chiricescu, fondatoarea brandului Eternal Orchids.

Sursă foto: Eternal Orchids

„Voiam să fac un business cu ceva ce nu s-a mai văzut la noi”

Ideea de a transforma florile naturale în bijuterii a venit din dorința de a crea ceva diferit pe piața din România.  

„Tot timpul mi-a plăcut să fac cadouri și să le împachetez frumos. Nu eram pasionată de bijuterii la început, însă voiam să fac un business cu ceva ce nu s-a mai văzut la noi”, a declarat Bianca Chiricescu.  

Sursă foto: Eternal Orchids

Fondatoarea brandului Eternal Orchids menționează că românii sunt dispuși să investească într-un obiect special, mai ales atunci când are o poveste în spate.  

„Dacă e un lucru frumos, cred că oamenii merită să dea bani pe el”, spune Bianca. Iar faptul că mărțișoarele s-au epuizat în doar câteva zile pare să îi dea dreptate.

Personalizate pentru tine