Nicușor Dan lansează „Săptămâna Europeană la Palatul Cotroceni.” Cine este invitată de onoare

Sursǎ foto: Wall-Street.ro

Nicușor Dan lansează „Săptămâna Europeană la Palatul Cotroceni.” Cine este invitată de onoare

Cuprins Articol:
Administraţia Prezidenţială va organiza, în perioada 5 - 9 mai, la iniţiativa preşedintelui Nicuşor Dan, o serie de evenimente în cadrul proiectului "Săptămâna Europeană la Palatul Cotroceni."

Dezbateri, prelegeri şi conferinţe la Palatul Cotroceni

Potrivit unui comunicat transmis de Administraţia Prezidenţială, obiectivul principal al acestui demers este încurajarea unor dezbateri structurate şi argumentate pe tematici de interes naţional în context european, cu privire la locul, rolul şi priorităţile României în Uniunea Europeană.

“Sub această umbrelă conceptuală, se vor desfăşura mai multe dezbateri, prelegeri şi conferinţe grupate pe teme sociale, politice, diplomatice, economice, juridice, educaţionale şi de cercetare, culturale şi de spiritualitate, precum şi pe impactul inteligenţei artificiale şi al tehnologiilor digitale asupra funcţionării instituţiilor”, precizează sursa citată.

La aceste reuniuni vor lua parte specialişti, lideri politici, europarlamentari, reprezentanţi ai societăţii civile, ai organizaţiilor non-guvernamentale şi ai mediului academic, oameni de afaceri, reprezentanţi ai cultelor religioase din România şi studenţi.

Preşedintele Nicuşor Dan va fi prezent la dezbateri, participând la dialogul cu invitaţii

Scopul este acela de a identifica cele mai bune abordări care să permită României să devină mai puternică în interiorul Uniunii Europene şi care să ofere ţării noastre un rol pregnant în redefinirea Uniunii ca actor global de securitate, stabilitate şi prosperitate, se mai arată în comunicat.

Programul complet şi agenda detaliată a evenimentelor vor fi publicate pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale.

Personalizate pentru tine