Northvolt intră în faliment. Cel mai mare producător european de baterii nu a reușit să atragă investitori

Sursǎ foto: Volvo

Northvolt intră în faliment. Cel mai mare producător european de baterii nu a reușit să atragă investitori

Cuprins Articol:

Northvolt, producătorul suedez de celule de baterii pentru vehicule electrice (EV), a anunţat că a iniţiat procedura de faliment în Suedia şi a anulat cea mai bună speranţă a Europei de a dezvolta un rival pentru producătorii majori de baterii din Asia, transmite Reuters, conform Agerpres.

Northvolt deja declarase falimentul în Statele Unite

În noiembrie, Northvolt a solicitat să intre sub protecţia capitolului 11 din Legea falimentului din SUA, şi a încercat să-şi asigure fonduri care să-i permită să rezolve problemele persistente de producţie la principala sa uzină din Suedia.

"Compania nu a reuşit să-şi asigure condiţiile financiare necesare pentru a continua activitatea în actuala formă", a precizat, într-un comunicat, Grupul care are peste 5.000 de angajaţi.

Europa spera ca Northvolt să reducă dependenţa producătorilor auto occidentali de rivalii din China, cum ar fi CATL şi BYD. La nivel mondial, CATL este cel mai mare producător de baterii cu o cotă de piață de 34%, LG Energy fiind pe locul doi cu 14%, în timp ce BYD completează podiumul cu o cotă de piață de 12%. Totuși, Northvolt era cel mai mare producător de baterii cu sediul central în Europa.

Compania, care de la înfiinţarea sa, în 2016, a obţinut peste 10 miliarde de dolari în capital social, finanţare publică şi privată, îi are printre cei mai mari acţionari pe Volkswagen (21%) şi Goldman Sachs (19%). La 30 ianuarie 2025, datoria Grupului depăşea opt miliarde de dolari.

Cum au apărut problemele financiare ale Northvolt

În iunie 2024, bavarezii de la BMW anunțau că-și anulează o comandă de baterii în valoare de 2 milioane de euro. La acel moment, germanii au spus că furnizorul suedez nu ar fi capabil să producă înddeajuns de multe baterii de mare performanță pentru a satisface termenii contractuali, criticând Northvolt și pentru calitatea bateriilor produse.

Chiar și așa, compania speră că, dacă va reintra pe un făgaș normal, va putea să-și continue investiția în Canada. Acolo, Northvolt voia să construiască o uzină de 5 miliarde de dolari, un efort susținut de subsidiarele Northvolt America de Nord și Northvolt Germania. Aceste declarații veneau cumva în răspăr cu cele spuse de CEO-ul demisionar Carlsson care a transmis că „poate am fost prea ambițioși cu viteza la care ne putem scala afacerea”.

Întregul „campus” de producție al bateriilor care trebuia construit în apropiere de Montreal ar fi acoperit o suprafață de 170 de hectare și ar fi inclus unități în care se pregătește materia primă din baterii. Northvolt s-a asigurat de o susținere în valoare de 1,34 miliarde de dolari canadieni din partea guvernului lui Trudeau.

De asemenea, statul Quebec declara că va contribui cu alte 1,37 miliarde de dolari canadieni, pompând deja în Northvolt circa 240 de milioane de dolari canadieni. În septembrie, oficiali canadieni spuneau că rămân încrezători în viitorul proiectului.

Personalizate pentru tine