Un numar de 198.342 de oameni din intreaga lume aveau in 2018, individual, o avere egala sau mai mare de 30 milioane de dolari, dintre care doar 215 erau din Romania, potrivit raportului Knight Frank Attitudes Survey. Dimensiunea acestui grup, denumit Ultra high-net-worth individuals (UHNWI), ar urma sa creasca, in urmatorii 5 ani, la nivel global, cu pana la 22% (alti 43.000 de oameni vor trece pragul unei averi de 30 milioane de dolari) si cu 29% in Romania, ceea ce plaseaza tara noastra in topul celor cu cea mai rapida crestere.

Un nou Ultra high net worth individual (UHNWI) apare odata cu fiecare ora, in intreaga lume, iar la fiecare 42 de secunde o noua persoana sare de pragul de 1 milion de dolari, arata, de asemenea, Knight Frank Attitudes Survey. "Aceasta din urma categorie, intitulata High net worth individuals (HNWI) este destul de consistenta si in Romania, unde doar in Bucuresti erau peste 9.500 de oameni in 2018 care dispuneau de o avere egala sau peste 1 milion de dolari", spune Flora Harley (foto), senior analyst, Residential Research Department, Knight Frank. Ea adauga ca, in Capitala, numarul acestora ar urma sa sporeasca, pana in 2023, la peste 12.000, in contextul in care, in fiecare zi, in Romania, apar trei noi HNWI.

In opinia sa, factorii care vor favoriza cresterea numarului persoanelor cu avere de peste 1 milion de dolari, cu aproape 30%, in urmatorii 5 ani, in Romania, sunt dati de cresterea economica sustinuta din ultimii ani, care ar putea ramane la un nivel ridicat si in perioada urmatoare, dar si de evolutia pozitiva a valorii de piata a activelor locale, inclusiv cele imobiliare.

Flora Harley subliniza, de asemenea, ca ponderea populatiei, la nivel global, din categoria UHNWI a crescut anul trecut cu doar 4%, comparativ cu 10% in 2017, in contextul "frictiunilor nationale si internationale". In Romania, avansul inregistrat pe UHNWI fost de 5% in 2018, fata de 2017 la 215 persoane.

"In Europa si in particular in Marea Britanie, Brexit-ul a dominat anul 2018 si a oferit anumite incertitudini politice si economice. Insa, posibilitatea unui acord legat de Brexit este din ce in ce mai clara in contextul in care negocierile au fost prelungite pana in octombrie anul curent. De asemenea, pe plan international, avem razboiul comercial dintre China si Statele Unite. La inceputul anului, discutiile pareau ca merg in directia buna, pietele de capital erau pe crestere, dar in contextul ultimelor cresteri de taxe comerciale din partea Statelor Unite si a reactiei in contrapartida a Chinei, incertitudinea pare sa apese puternic pe sentimentul de incredere al investitorilor. Similar, incetinirea economii chineze poate fi un alt motiv de ingrjorare pentru investitori, desi la finele primului trimestru a cunoscut un avans peste asteptari", a declarat Flora Harley.

Romania, in topul tarilor cu cele mai rapide cresteri ale populatiei UHNWI

Raportul Knight Frank Attitudes Survey a fost realizat pe baza raspunsurilor obtinute in perioada octombrie - noiembrie de anul trecut de la un numar de 600 de bancheri privati si manageri de active, care, impreuna, reprezinta aproape 70.000 de UHNWI, cu o avere cumulata de peste trei mii de miliarde de dolari.

Avutia acestora din urma a crescut in medie cu 63% anul trecut, in timp ce numarul de UHNWI, la nivel global, asa cum am mentionat mai sus, a crescut cu doar 4%. In 2019, estimarile companiei de consultanta imobiliara Knight Frank arata o evolutie relativ constanta a cresterii avutiei globale cu 64%, in medie, cel mai ridicat ritm fiind estimat pentru America de Nord, de 81%.

Flora Harley mai arata ca, pe orizontul de timp 2018 - 2023, Romania se inscrie in clasamentul primelor zece tari, din intreaga lume, cu cele mai rapide rate de crestere a populatiei din cateoria UHNWI. Astfel, topul este deschis de India (39, Filipine (38%) si China (35%), urmate de Indonezia (32%), Malaezia (31%), Vietnam (31%), Ucraina (30%), Romania (29%) si Thailanda (29%).

In ceea ce priveste desitatea populatiei UHNWI, cei mai multi locuiesc in Monaco (1 la 174 de persoane), Geneva (1 la 440 de persoane) si Frankfurt (1 la 1.297 de persoane). Alte orase cu o densitate ridicata a celor care dispun de o avere egala sau peste 30 milioane de dolari sunt: Zurich (1/1.359), Singapore (1/1.583), Luxemburg (1/1.729), Dusseldorf (1/2.413), Hong Kong (1/2.471), Auckland (1/2.541) si Oslo (1/2.652).

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Marius Alexandru Stanciu
Absolvent al Facultatii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al unui program de Master, cu specializarea Economie Europeana, sustinut in aceeasi institutie, Marius Alexandru Stanciu dispune de o experienta jurnalistica de peste 12 ani, dobandita in cadrul redactiei Wall-Street.ro si acopera din punct de vedere editorial evenimente si interviuri din piata imobiliara, piata asigurarilor si pensii private.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri