Fostul manager al Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, dr. Carmen Dorobăţ, a declarat că s-a infectat cu noul coronavirus la câteva zile după ce s-a vaccinat, scrie Agerpres.

Dr. Carmen Dorobăţ a declarat că s-a vaccinat pe 27 decembrie, iar de câteva zile a început să prezinte forme uşoare ale bolii.

"Mă tratez, sunt vaccinată, am o evoluţie bună. Virusul l-am luat după ce m-am vaccinat. (...) Este a treia sau a patra zi. Sigur nu am luat virusul de la spital. Am făcut mai multe drumuri în perioada acesta. În momentul de faţă sunt bine, trebuie să urmărim evoluţia. Am avut stare sufebrilă, lipsa poftei de mâncare, ceva transpiraţii. Cineva care nu ar fi fost de specialitate nu şi-ar fi dat seama. Au fost nişte transpiraţii care m-au pus pe gânduri. Au fost destul de şterse simptomele, poate şi din cauza vaccinului", a explicat dr. Carmen Dorobăţ

Ea a declarat că şi soţul acesteia, tot medic, a fost confirmat pozitiv. Ambii sunt vaccinaţi şi se află în izolare la domiciliu.

Carmen Dorobăţ şi soţul ei au fost condamnaţi la închisoare cu suspendare în dosarul în care sunt acuzaţi că au primit mită de la 124 de studenţi de la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Iaşi, pentru a-i promova la examene.

În plus, cei doi nu vor mai avea dreptul să predea la Universitatea de Medicină din Iași. Soţul său este şef al Catedrei de anestezie generală de la UMF Iaşi.

Sursa foto: Agerpres FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri